Antena Meniu Search
x

Interviu ISTORIC cu Robbie Williams: "ROMÂNCELE MI-AR PUTEA STRICA MARIAJUL"

Robbie Williams vine la Bucureşti în cel mai tare concert al anului şi, înainte de asta, ne-am dus noi la Robbie pentru cel mai tare interviu al momentului

Vezi și

Robbie Williams vine la Bucureşti în cel mai tare concert al anului şi, înainte de asta, ne-am dus noi la Robbie pentru cel mai tare interviu al momentului

În exclusivitate şi într-o formă incredibilă, Robbie şi Mihai Morar stau faţă în faţă şi vorbesc despre muzică, fete, fotbal şi fani. Hagi este unul dintre eroii idolului britanic, de frumuseţea româncelor îi este frică - pentru că i-ar putea strica mariajul, iar la Bucureşti, promite un show excepţional. Antena 1 şi D&D East Entertainment îl aduc pe Robbie în iulie, în România.

E uriaşul muzicii pop. Băiatul rău al Marii Britanii. Artistul cu flăcări în sânge şi cu aur în voce. Unicul Robbie Williams vine să distreze România.

"SUNT MÂNDRU DE FUNDUL MEU!"

Legat de semnul care l-a făcut celebru, a repetat ore întregi pentru a-i ieşi atât de bine. “Obişnuiam să îmi arăt fundul tot timpul, asta era semnul meu. Sunt chiar mândru de fundul meu", a spus celebrul cântăreţ.

Pe 17 iulie, Robbie pregăteşte o nouă revoluţie. În faţa Casei Poporului. În faţa a 60.000 de români, majoritar românce. Dar Robbie nu se teme de ispitele din România. Şi-a găsit deja dragostea supremă. Pe Ayda Field, soția lui. Mama celor doi copii. Cea care l-a salvat de la moarte în anii de zbucium și de excese. Și alături de care artistul împarte, de cinci ani, totul.

ROMÂNCELE I-AR PUTEA STRICA MARIAJUL!

De frumuseţea româncelor îi e frică pentru că i-ar putea strica mariajul. "Iubesc fetele. Acum mă faci să pierd jumătate din ce am. Soţia mea va lua jumătate la divorţ”, glumeşte Robbie.

Pe scenă la București, românii vor vedea un Robbie un pic mai pudic. Și mult mai sensibil. Lui Mihai Morar, starul i-a mărturisit un secret: și băieții plâng câteodată. Dar înainte să plângă, Robbie a dansat. Chiar lângă patul soției sale, care se pregătea se nască. 

Când nu cântă, Robbie joacă fotbal!

 Împotriva lui Maradona, Robbie Williams a făcut senzație în 2006, în meciul Soccer Aid. Un eveniment caritabil inițiat chiar de cântăreț, în care a strâns milioane de lire pentru Unicef. Din doi în doi ani, artistul a intrat pe teren alături de legende alte fotbalului și celebrități din toată lumea. Dragostea lui pentru fotbal e de înțeles. Robbie Williams s-a născut în țara care a inventat sportul rege.

Aşteptările sunt uriaşe. În numai 90 de minute, peste 20.000 de români şi-au cumpărat bilete la concertul lui Robbie. E un record pentru ţara noastră.

Un vis transformat în realitate de Antena 1, Radio Zu şi D&D East Entertainment, care îl aduc pe artist în România.

INTERVIUL INTEGRAL ÎL PUTEŢI VEDEA AICI!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri Mondene » Interviu ISTORIC cu Robbie Williams: "ROMÂNCELE MI-AR PUTEA STRICA MARIAJUL"