Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primul teaser al serialului House of Cards fără Kevin Spacey, lansat la Premiile Oscar 2018 (Video)

Primul teaser al ultimului sezon al serialului „Culisele puterii/ House of Cards”, fără Kevin Spacey, a fost prezentat de Netflix la Premiile Oscar 2018.

de Redactia Observator

la 05.03.2018 , 12:16

Primul teaser al celui de-al şaselea şi ultimului sezon al serialului „Culisele puterii/ House of Cards”, filmat fără implicarea lui Kevin Spacey, a fost prezentat de Netflix, duminică seară, la gala premiilor Oscar.

Actriţa Robin Wright devine protagonista show-ului, noul sezon urmând să debuteze în toamnă, cu opt episoade, scrie hollywoodreporter.com.

„Abia începem”, apare în teaser spunând Claire Underwood (Robin Wright), aflată în Biroul Oval.  

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sezonul precedent al serialului a pregătit personajul lui Wright, noul preşedinte Underwood, să fie starul show-ului, cu mule luni înainte de a fi lansate acuzaţii de comportament sexual inadecvat la adresa lui Spacey. Aceste acuzaţii au dus la excluderea actorului din serial.

Cel de-al cincilea sezon al producţiei s-a încheiat cu Claire Underwood spunând că este „rândul meu”, după ce aceasta devine preşedinte, înlăturându-l pe soţul ei, Frank Underwood (Spacey) din Casa Albă.

După ce a oprit producţia pentru a rescrie scenariul, excluzându-l pe Frank Underwood, personajul lui Spacey, compania Media Rights Capital a anunţat că va relua pregătirea ultimului sezon la începutul acestui an. Eliminarea personajului interpretat de Spavey din serial nu a fost dificilă – în cartea scrisă de Michael Dobbs care a inspirat serialul, Frank Underwood moare.

Când Netflix a anunţat în noiembrie că încheie colaborarea cu actorul şi producătorul executiv Spacey, surse ale The Hollywood Reporter au spus că scenariul pentru cel de-al şaselea sezon era aproape finalizat. Ultimul sezon al show-ului urma să aibă 13 episoade.

La o zi după ce a încheiat colaborarea cu Spacey, Netflix a eliminat imaginea actorului de coperta serialului, înlocuind-o cu o fotografie a actriţei Robin Wright. 

Nominalizaţii la Oscar Diane Lane şi Greg Kinnear s-au alăturat distribuţiei „House of Cards”, care îi mai include pe Michael Kelly, Jayne Atkinson, Patricia Clarkson, Constance Zimmer, Derek Cecil, Campbell Scott şi Boris McGiver. Neve Campbell nu îşi va relua rolul.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri Mondene » Primul teaser al serialului House of Cards fără Kevin Spacey, lansat la Premiile Oscar 2018 (Video)