Sonia Simionov este înnebunită după biliard
Sonia Simionov este înnebunită după biliard. Şi nu doar jocuri amicale. După ce anul trecut a ajuns vice-campioană a României, anul acesta s-a autodepăşit.
Sonia Simionov este înnebunită după biliard. Şi nu doar jocuri amicale. După ce anul trecut a ajuns vice-campioană a României, anul acesta s-a autodepăşit.
Indiferent că a fost furtună, că a fost viscol, că au fost inundaţii, a fost acolo. Pentru dumneavoastră. Pentru a vă aduce cele mai bune informaţii. E timpul să vedem şi o altă faţă a Soniei.
Sunteţi uimiţi? Noi nu am fost deloc. Ştim unde este Sonia atunci când nu e pe teren. Se antrenează. Altfel nu ar fi avut cum să devină unul dintre cei mai buni jucători de biliard din România.
S-a lăsat greu convinsă, dar acum nu regretă. Pentru că cei mai buni jucători ai ţării au avut dreptate. Chiar dacă Soniei i-a fost greu să se împartă între cele două mari pasiuni.
Iar anul acesta, la turneul internaţional de biliard Black Sea Cup, a reuşit o nouă performanţă. Este între cei mai buni 22 de jucători din Sud Estul Europei, cea mai bună clasare la un turneu internaţional pentru o fată din România.
Iar în clasamentul feminin, Sonia terminat pe locul 1. Să nu credeţi că a fost uşor. A avut adversari de renume. Însă campionul absolut de la turneul internaţional de la Constanţa a fost Ioan Ladanyi. Un CV care - turneu după turneu - va ajunge cel puţin la fel de impresionant ca cel de jurnalist.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰