Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum poate fi tratat astmul? Cu un tratament corect, pacienții pot "uita" de această boală

Tot mai mulţi pacienţi ajung la medic din cauza astmului. Diagnosticată deseori în copilărie, boala poate evolua până în punctul în care pune viaţa în pericol. 

de Redactia Observator

la 17.04.2023 , 09:01

Astmul este o afecțiune medicală caracterizată de inflamația cronică a căilor respiratorii. Este cea mai des întâlnită boală cronică respiratorie la copii, și printre cele mai dese, la adulți. Motivul pentru care auzim rar de această boală, la noi, este pentru că acest diagnostic ne pare o condamnare, când de fapt nu ar trebui să fie așa.

Prof. Roxana Nemeș, medic pneumolog: Tusea rămâne de departe cel mai important simtpom care ridică semn de întrebare apoi vine wheezingul, care este acea respirație șuierătoare care de cele mai multe ori adresează pacientul la medic, apoi senzația de constricție și dispneea.

Citește și: Ce este boala gură-mână-picior: cauze, simptome și tratament

Vezi și

Astmul debutează de obicei în copilărie și este asociat cu o mulțime de alte simptome și, chiar dacă pacienții care au parte de un tratament corect pot "uita" că au astm, el nu se vindecă niciodată.

Prof Roxana Nemeș, medic pneumolog: Cea mai mare parte din pacienții cu astm vin din mică copilărie. Există asociere cu rinită alergică, cu dermatita atopică și practic vorbim despre un astm cu conotație alergică. Explorarea respiratorie pe care o face medicul în timpul vieții permite să știm câți cai putere avem la nivel pulmonar, cum gestionăm terapia în funcție de treaptă de tratament, cum modificăm această terapie pentru că ea nu rămâne aceeași toată viață

Chiar și așa, astmul nu împiedică un copil diagnosticat să ducă o viață normală și chiar să facă sport.

Prof. Roxana Nemeș, medic pneumolog: Un copil cu astm poate face sport și este indicat să facă sport. Sportul întreține musculatura, inclusiv musculatura respiratorie, așa că suntem adepții sportului pentru a învață tehnici de respirație pentru cei mici și cei mari există personalități din lumea sportivă, și îl dau exemplu pe David Beckham, care aleargă și care este diagnosticat cu astm.

Diagnosticul trebuie pus însă corect, pentru că simptome asemănătoare astmului pot avea și alte afecțiuni.

Prof. Roxana Nemeș, medic pneumolog: Există acea hiperactivitate bronșică care poate fi obiectul și altor afecțiuni cum ar fi statusurile post/virale, patologiile astmalike care imită astmul, nu sunt astm și trebuie să fie diagnosticate rapid și corect.

Chiar dacă majoritatea descoperă astmul în copilărie, sunt și pacienți care au primele crize de astm în viața adultă sau chiar la bătrânețe. Aceștia trebuie tratați însă diferit în funcție de problemele medicale asociate și stilul lor de viață.

Chiar dacă pare înspăimântător, primul pas către o viață confortabilă este acceptarea diagnosticului de astm. Pentru a pune acest diagnostic, medicul va face un examen fizic, anamneză și va cere o serie de explorări specifice cum ar fi spirometria, analizele specifice depistării alergiilor, stabilirea debitului expirator de vârf, iar după ce va trage o concluzie va stabili un tratament.

În urmă acestora, medicul va stabili dacă este cu adevărat vorba despre astm sau despre alte afecțiuni. De asemenea, medicul va află informații importante despre triggerii crizelor de astm și astfel va putea ajută pacientul să prevină apariția acestora.

Indiferent însă de tipul astmului, specialiștii cred că evitarea alergenilor, prevenirea virozelor respiratorii, combaterea stresului și evitarea unor obiceiuri nesănătoase că fumatul sau consumul excesiv de alcool pot reduce substanțial frecvența și intensitarea crizelor astmatice. Iar folosirea corectă a medicației prescrise este absolut esențială pentru o viață normală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Observator Medical » Cum poate fi tratat astmul? Cu un tratament corect, pacienții pot "uita" de această boală