Video Probleme cu dantura în timpul sarcinii. Când pot merge la stomatolog femeile gravide
Vizita la stomatolog poate fi făcută şi în timpul celor nouă luni de sarcină. Ba chiar este recomandat ca problemele care s-ar putea agrava în ultimul trimestru să fie tratate din timp.
Sarcina îşi pune amprenta asupra organismului femeii, iar dantura nu face excepţie. Problemele stomatologice nu trebuie să aştepte însă nouă luni pentru a fi rezolvate. Dacă medicul ginecolog îşi dă acordul, intervenţiile stomatologice pot fi făcute oricând. Mai mult, o vizită la dentist în primele luni este binevenită în condiţiile în care sarcina în sine este motivul unor probleme din sfera stomatologică - cea mai cunoscută, gingivita de sarcină.
Ce probleme stomatologice pot să apară în sarcină
Sarcina vine la pachet cu o mulţime de simptome. Printre ele, sângerarea gingiilor. Acesta este primul semn al unei afecţiuni stomatologice frecvente în rândul viitoarelor mame. "Cea mai cunoscută afecţiune care apare în sarcină este gingivita de sarcină. În afară de gingivită avem eroziunile dentare determinate de faptul ca gravidele, în primele luni de sarcină vomită foarte mult. Caria este foarte întalnită şi aceasta, din cauza alimentaţiei glucidice", spune Silviu Stănescu, stomatolog.
Indiferent cât de corect mănâncă o femeie însărcinată şi cât de multă grijă are de dinţii ei, uneori, cariile preexistente se pot complica şi este nevoie de intervenţia stomatologului. Nu este motiv de panică, orice problemă poate fi rezolvată fără ca mama sau fătul să fie afectaţi.
- Bărbatul care a mers 12.000 km, până la Oradea, ca să economisească banii de dentist. Cât de mici sunt...
- Sfaturi pentru a obţine zâmbetul perfect. Paşii ce trebuie urmaţi pentru a avea o dantură impecabilă
- Primul consult oftalmologic pentru un bebeluş, nu mai târziu de 6 luni: cum te asiguri că nu are probleme cu vederea
"Putem să realizăm intervenţii stomatologice oricând, mai ales pe cele de urgenţă, dar ţinând cont de starea gravidei. Putem să facem anestezie în orice moment al sarcinii dacă nu sunt restricţii din partea medicului ginecolog. Aceste anestezii nu îi fac rău copilului, la fel nici radiografiile dentare nu îi fac rău copilului", a precizat Silviu Stănescu, stomatolog.
Recomandările stomatologului pentru gravide
Dacă nu vorbim despre urgenţe, medicii recomandă ca intervenţiile stomatologice să se facă în al doilea trimestru de sarcină. Este cel mai confortabil, iar gravidele pot suporta orice intervenţie care, amânată, ar putea provoca probleme mai grave pe termen lung. "Putem vorbi şi de implanturi dentare la gravide, dacă ea se simte confortabil cu asta. Dacă nu, le amânăm după sarcină, dar ar fi bine să avem un dispozitiv care să ţină spaţiul", adaugă Silviu Stănescu, stomatolog.
Chiar dacă nu aveţi probleme, nu ocoliţi totuşi cabinetul stomatologului în timpul sarcinii. Gravidele care se simt bine ar trebui să facă măcar controalele de rutină în timpul celor 9 luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰