Nouă luni de pandemie și n-am învățat aproape nimic

Vedem la tot pasul cum sfaturile atât de obsesiv repetate în ultimele luni sunt încă ignorate. Masca o tragem peste nas doar dacă vedem un polițist în apropiere, iar, în magazine, facem doi pași înapoi doar dacă își face cineva curajul să ne mustreze. Parcă nu ne impresionează nici sutele de mii de îmbolnăviri și nici cele peste zece mii de morți cauzate de acest virus.

Și vă propun un exercițiu de imaginație. Pandemie. Ești în supermarket, la coadă, la casă. Păstrezi distanța de persoana din față, noroc că ai cărucior, dar din spate, ca și când toată lumea e grăbită, îți suflă în ceafă o femeie venerabilă, grăbită. Cu masca sub barbă, nerăbdătoare să împingă cumpărăturile pe bandă. Și vorbește la telefon. Tare. Îți faci curaj să îi spui, decent: „Doamnă, haideți să păstrăm puțin distanța și să purtăm masca așa cum trebuie!” Reacția ei: “Vă plătesc ăștia să vorbiți de Covid și prin magazine și să speriați lumea? Să vă fie rușine!” M-am bucurat măcar că a făcut un pas în spate, am plătit ce am cumpărat și am plecat. Cu un gust amar, recunosc.

Și astfel de scene vedem tot mai des. Și da, încă sunt întrebată dacă știu pe cineva bolnav sau mort de Covid. Ei bine, da, știu! Multă lume, din păcate. Degeaba spun medicii, președintele, ministrul, presa, oricine că așa e cel mai simplu să te protejezi. Cu masca, păstrând distanța și dezinfectându-te cât mai des. Unii parcă se încăpățânează să creadă că virusul ăsta nu e decât „o răceală”.

Sunt oameni care se văd cu testul PCR pozitiv în mână și tot cred că nu sunt infectați. Alții dau foaia goală când sunt întrebați cu cine s-au mai întâlnit în ultimele zile. Absurd. Explicația: „Nu sunt turnător!”. Ei bine, voi, cei care v-ați regăsit în ultimele fraze, voi nu ați învățat nimic din ce a trăit omenirea în ultimele luni. Nimic din dramele care stau în spatele cifrelor pe care le anunță autoritățile în fiecare zi, în buletinul de la 13.

Covid-ul ăsta a distrus familii întregi, a băgat în mormânt familii întregi și mulți au ajuns să creadă că virusul există și nu e deloc o viroză banală abia când au ajuns în Terapie Intensivă. Fiind permanent în teren chiar în județul unde a fost confirmat primul pacient din țară cu noul coronavirus, am văzut cu ochii mei cât de subțire e linia între „Sunt bine. Nu am Covid” și „Nu mai pot să respir”.

Ne-au spus-o sceptici care s-au infectat și au ajuns în stare gravă la spital. Abia atunci au crezut în virus cu adevărat. Ne-au spus-o medicii ajunși la capătul puterilor când credeau că lanțul transmiterii comunitare s-a rupt. Ne-au spus-o cei care au rămas fără cei dragi. Și doare.

De curând, o familie întreagă din Gorj, fiu și părinți, a fost doborâtă de virus. Fiul și-a infectat părinții fără să știe că e bolnav. Amândoi au luat virusul de la el și au murit. Mama a murit în timp ce tatăl era înmormântat. La câteva zile distanță, s-a stins și fiul. Nu sunt povești. E realitatea cruntă din jurul nostru. De noi depinde să schimbăm totul. Cu noi, poate începe vindecarea. Protejați-vă! Și pe voi și pe cei dragi.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰