Pentru străini mumă, pentru români ciumă

Mi s-a făcut dor să merg la meci. Uitasem cum e, dar am văzut chipurile oamenilor din tribune la meciul României din Armenia. Bucurie, emoţie, tristeţe, furie, agonie, extaz... Ba chiar au îndrăznit să se ia în braţe. Şi să ţipe de fericire. Eu eram trist. Pentru că ai noştri pierduseră. Dar mai ales pentru că realizasem că am uitat. Am uitat cum e să cauţi un loc de parcare lângă stadion, să cureţi scaunul mereu plin de praf, să aplauzi când intră ai tăi pe teren, să fluieri orice fac adversarii, să râzi la glumele (proaste) făcute de ăia de lângă tine, să urli la arbitri, să sari în sus la gol, să te bucuri alături de necunoscuţi, să pleci fericit (sau nu) spre casă, să te opreşti la o bere cu băieţii.

Aşa de multe am uitat încât m-am bucurat fără să stau pe gânduri că vom avea spectatori la meciurile de la Euro. Vai! O să avem voie pe stadion! Ura! Testaţi, vaccinaţi, cum vor ei, dar înapoi în tribune. Nu, mi-am făcut iluzii degeaba. Era doar pentru alţii. Majoritatea străini. Şi doar pentru Euro. Nu pentru ai noştri.

La Euro pot fi 13.000 de oameni în tribune. În Liga I nu. La Ucraina - Macedonia de Nord da, la Craiova - Steaua nu. De ce? Pentru că UEFA a pus piciorul în prag şi ne-a şantajat. Ori primiţi spectatori, ori vă luăm meciurile. Săru' mâna, conaşule! Păi nu primim noi. Ce viruşi, ce restricţii, ce pandemie!? Să vină lumea la stadion. 13.000. Păi şi noi, restul? Staţi acasă, uiţati!

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰