Alegeri europarlamentare 26 mai 2019. Românii vor primi trei buletine de vot
Autorităţile au decis: pe 26 mai, românii vor primi trei buletine de vot. Unul pentru alegerile europarlamentare şi alte două pentru referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Schimbări sunt şi în secţia de votare: aici vor fi amenajate trei urne.
Autorităţile au decis: pe 26 mai, românii vor primi trei buletine de vot. Unul pentru alegerile europarlamentare şi alte două pentru referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Schimbări sunt şi în secţia de votare: aici vor fi amenajate trei urne. Românii din Diaspora vor putea vota numai cu actul de identitate sau cu paşaportul, într-una dintre cele 441 de secţii din străinătate.
Pe 26 mai, românii îi vor alege pe cei care îi vor reprezenta în Parlamentul European vreme de cinci ani.
Tot atunci, preşedintele a decis să convoace un referendum pentru justiţie. Astfel, în premieră, vom avea trei buletine de vot şi tot atâtea urne. Unul pentru europarlamentare, aici veţi pune ştampila pe partidul ai cărui candidaţi vreţi să meargă în Parlamentul European, iar alte două buletine pentru referendum.
Primul buletin pentru referendum va cuprinde întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?", iar celălalt pentru a doua întrebare: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a Ordonanţelor de Urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca direct Ordonanţele la Curtea Constituţională?". Aici, alegătorii vor răspunde cu "da" sau "nu".
Dacă greşiţi şi introduceţi buletinele în alte urne, votul nu se anulează.
Validarea referendumului se face pentru fiecare întrebare în parte, dacă întruneşte cvorumul de 30%.
Românii care nu se află la adresa de dominicliu pot vota pe listele suplimentare. Iar cei care nu se pot deplasa pot solicita o urnă mobilă.
Sunt 670 de mii de români care pot vota în străinătate, în vreme ce în ţară au drept de vot aproape 19 milioane de cetăţeni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰