Apelul Ambasadei Ucrainei în România: Nu mai filmaţi şi nu mai postaţi pe internet imagini cu dronele care atacă porturile dunărene
Război în Ucraina. Ambasada Ucrainei în România face apel ca oamenii să nu filmeze şi să nu posteze pe reţelele de socializare imagini cu dronele care atacă porturile dunărene şi cu funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene, ”pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre”. ”Agresorul rus monitorizează activ internetul şi, primind informaţii suplimentare, îşi ajustează atacurile sale”, arată reprezentanţii ambasadei.
”Rusia continuă să terorizeze populaţia paşnică ucraineană şi să atace infrastructura civilă a Ucrainei. În special, în noaptea spre 16 august, trupele ocupaţionale ruse au atacat din nou regiunea Odesa, vizând infrastructura porturilor dunărene. În urma loviturilor inamice, şapte persoane au fost rănite, depozite şi silozuri de cereale au fost avariate.
Aceasta confirmă încă o dată abuzul cinic al dreptului internaţional umanitar de către agresorul rus, dorinţa lui de a submina securitatea alimentară mondială, punând în pericol furnizarea de produse agricole ucrainene celor aflaţi în nevoie”, arată, într-o postare pe Facebook, Ambasada Ucrainei în România.
Apelul Ambasadei Ucrainei la Bucureşti
Reprezentanţii ambasadei fac referire la imaginile video postate pe internet cu aceste atacuri.
- "Băi, exact unde am fost noi! Băi, frate!". Marinarii români, martori ai atacului cu drone asupra portului Reni
- MApN dă asigurări românilor că nu sunt amenințări militare la adresa teritoriului național sau a apelor...
- "Sea Baby". Ucrainenii au dezvăluit în premieră cum o dronă cu 850 de kg de explozibili a lovit podul din...
”Cu regret astăzi observăm o diseminare pe reţelele de socializare şi în unele mass-media a unor filmuleţe privind dronele care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene. În condiţiile actuale de agresiune rusă, astfel de filmuleţe reprezintă o ameninţare nu numai la adresa siguranţei funcţionării porturilor dunărene, ci şi direct pentru populaţia civilă care locuieşte în această regiune.
Agresorul rus monitorizează activ internetul şi, primind informaţii suplimentare, îşi ajustează atacurile sale. Facem apel la toţi să nu filmeze şi să nu disemineze astfel de vodeo pe reţelele de socializare şi în mass-media, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre”, transmit aceştia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰