Miniştrii propuşi pentru Guvernul Cîţu, audiaţi în comisiile de specialitate în următoarele trei zile
Urmează trei zile de foc pentru Guvernul Cîţu. De mâine, miniştrii propuşi sunt audiaţi în comisiile de specialitate. Sunt aceiaşi care şi în urmă cu două săptămâni şi-au prezentat planurile pentru guvernarea Orban 2.
- Miniştrii propuşi pentru Guvernul Cîţu vor fi audiaţi în comisiile de specialitate în următoarele trei zile
- Premierul desemnat a început negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare
Urmează trei zile de foc pentru Guvernul Cîţu. De mâine, miniştrii propuşi sunt audiaţi în comisiile de specialitate. Sunt aceiaşi care şi în urmă cu două săptămâni şi-au prezentat planurile pentru guvernarea Orban 2.
În realitate, liberalii speră să pice la vot şi alegerile să fie organizate anticipat. Tot de ochii lumii sau ai Curţii Constituţionale, PNL a început şi negocierile pentru majoritate.
Astăzi au fost negocieri cu USR şi partidul lui Victor Ponta, iar mâine cu restul partidelor parlamentare.
PNL a cerut ca procedurile parlamentare pentru Guvernul Cîţu să aibă loc cât mai rapid.
Astfel, de mâine şi până joi vor avea loc audierile miniştrilor. Singura surpriză ar putea fi planurile ministrului de Finanţe, singurul nume nou. În rest, lista de miniştri este neschimbată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰