Antena Meniu Search
x

Aurescu: Propunerile Comisiei Europene sunt doar propuneri. Nu am văzut menționându-se sancțiuni

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, susține că propunerile Comisiei Europene privind cotele de imigranți sunt doar propuneri asupra cărora convin, prin negociere, statele membre ale Uniunii Europene

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, susține că propunerile Comisiei Europene privind cotele de imigranți sunt doar propuneri asupra cărora convin, prin negociere, statele membre ale Uniunii Europene

Potrivit acestuia, Comisia Europeană nu a stabilit impunerea de sancțiuni pentru acele state membre care se află în imposibilitatea de a prelua, temporar, refugiați pe teritoriul lor.

"Propunerile Comisiei sunt doar propuneri. Ele sunt negociate, discutate, se convine asupra lor de către statele membre. Primul pas în acest proces de negociere este pe 14 septembrie, la Consiliul extraordinar JAI. Este important de subliniat din perspectiva României, așa cum spunea și primul-ministru, că un stat nu poate să primească mai mult decât are capacitatea respectivă de a primi și de a integra social din aceste cifre de refugiați. (...)

Eu nu am văzut în planul Comisiei Europene sau în discursul președintelui Comisiei menționându-se sancțiuni. Există o idee în planul care a fost înaintat ieri, ca statele care nu pot prelua momentan, este vorba de o perioadă indicată de 12 luni, refugiați pe teritoriul lor din motive obiective, să plătească o compensație financiară de 0,002% din PIB. Dar și acest element este supus negocierii statelor membre", a declarat ministrul, joi, după întâlnirea cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Senat.

Potrivit lui Aurescu, în Consiliul JAI se va realiza, în primul rând, o expunere a pozițiilor naționale ale tuturor statelor membre, iar România va prezenta o poziție consolidată, bazată pe mandatul formulat de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

"Evident, (vor fi discutate — n.r.) toate aspectele, nu doar cele referitoare la cote, dar și tratarea problemei refugiaților în țările de sursă, asistența care va fi acordată acestor țări, tipurile de acțiune care se vor desfășura. Nu putem să spunem ipotetic ce se va întâmpla. Trebuie să vedem ce se va întâmpla în Consiliul JAI. (...) Analiza propunerilor pe care Comisia Europeană le-a făcut în cursul zilei de ieri (miercuri — n.r.), atât a celor care au fost incluse în discursul președintelui Comisiei, cât și cele care fac parte din pachetul care a fost înaintat spre luare în considerare de către statele membre, urmează să reprezinte baza pentru mandatul care va fi stabilit de către CSAT. Prin urmare, este vorba despre o poziție consolidată a statului român", a explicat ministrul de Externe.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că mandatul ministrului de Interne la Consiliul JAI, care se va reuni în 14 septembrie, este să nu declare adeziunea României pentru cotele obligatorii de imigranți, acesta exprimându-și nemulțumirea față de anunțul Comisiei Europene referitor la introducerea unor cote obligatorii pentru statele membre.

România ar urma să preia 4.646 dintre cei 120.000 de noi refugiați aflați în Italia, Grecia și Ungaria, potrivit schemei de redistribuire de urgență a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, care face parte dintr-un plan în șapte puncte pentru soluționarea crizei refugiaților cu care se confruntă UE, relevă un comunicat al Comisiei Europene dat publicității miercuri la Strasbourg.

În luna mai, României îi mai fusese alocată o cotă de 1.705 refugiați din prima tranșă de refugiați de 40.000, aflați pe teritoriul Italiei și Greciei.

Primul punct al planului, reprezentat de mecanismul de relocare de urgență a refugiaților, prevede că dintre cei 4.646 de refugiați ce ar urma să ajungă în România 604 se află în Italia, 1.951 în Grecia și 2.091 în Ungaria.

Măsurile de redistribuire de urgență a celor 120.000 de refugiați (din care 54.000 se află în Ungaria, 50.400 în Grecia și 15.500 în Italia) ar urma să reducă presiunea de pe cele trei țări afectate și, în același timp, vor ajuta statele membre confruntate cu un număr mare de solicitări de azil să proceseze mai rapid cererile respective.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri politice » Aurescu: Propunerile Comisiei Europene sunt doar propuneri. Nu am văzut menționându-se sancțiuni