Bolojan: Este imoral să-l critici pe cel care stinge focul după ce guvernele trecute au dat foc casei României

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi, într-o conferință de presă susținută în ziua în care Comisia Europeană a aprobat a patra cerere de plată a României din PNRR, în valoare de 2,62 miliarde de euro, că inflația și recesiunea tehnică prin care trece România sunt efecte previzibile ale dezechilibrelor economice acumulate în ultimii ani. 

de Denisa Vladislav

la 14.05.2026 , 18:33

Ilie Bolojan, despre inflaţie şi recesiune: "Guvernele anterioare au dat foc la acoperișul casei României" - Sursa: Hepta

Ilie Bolojan a susținut că măsurile de reducere a deficitului bugetar sunt necesare pentru stabilizarea economiei și a respins acuzațiile privind o presupusă "inginerie contabilă" prin neplata facturilor statului.

"Nu sunt o surpriză, sunt un efect al mai multor factori", a afirmat Bolojan despre creșterea inflației și încetinirea economiei.

Premierul interimar a explicat că inflația este "un rezultat cumulat", generat de mai multe cauze: "Dacă ai deficite imense, inevitabil vei crea o bază pe inflație. Liberalizarea energiei, TVA-ul, la care s-au adăugat efectele războiului din Iran - combustibili, îngrășăminte, costuri de producție". 

Articolul continuă după reclamă

Potrivit acestuia, în lunile următoare se va observa o scădere graduală a inflației.

"Lunile următoare, inflația va începe să scadă. În iulie -  8%, august - 6%", a declarat Ilie Bolojan.

În ceea ce privește economia, acesta a confirmat că România se află "în al doilea trimestru de recesiune tehnică", însă a susținut că situația era "previzibilă" și reprezintă "un semn că economia noastră se însănătoșește". 

"În anii anteriori am avut deficite imense și creșteri economice destul de mici. Am suprastimulat consumul pe datorie, fără corespondent în producția internă. Suntem într-un moment al adevărului", a mai adăugat premierul interimar.

Bolojan a criticat fostele guverne pentru politicile bugetare adoptate în anii electorali și a comparat situația economică a țării cu "un incendiu" care trebuie stins.

"Guvernele anterioare au dat foc la acoperișul casei României, au făcut deficite și au aruncat bani în scop electoral. Este anormal și imoral ca atunci când Guvernul a a dat foc la acoperişul casei României, să vii și să îl critici pe cel care stinge focul. Când stingi focul, apa mai distruge câte ceva", a afirmat acesta.

Premierul interimar a respins și afirmațiile potrivit cărora reducerea deficitului ar fi fost obținută prin amânarea plăților către furnizori.

"Este fals că reducerea deficitului ar fi fost o inginerie contabilă prin neplata facturilor. Există deficit cash și deficit ES", a precizat Bolojan, adăugând că Ministerul Dezvoltării a anunțat că "toate facturile au fost plătite".

Denisa Vladislav Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă ajustaţi aşteptările salariale doar ca să vă păstraţi locul de muncă?
Observator » Ştiri politice » Bolojan: Este imoral să-l critici pe cel care stinge focul după ce guvernele trecute au dat foc casei României