Când ar putea România să treacă la euro. Anunţul făcut de ministrul interimar Dragoş Pîslaru
România ar putea să treacă la euro peste şase ani, susţine Dragoş Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene. Totodată, aceast susţine că adoptarea monedei europene este strâns legată de consolidarea fiscal-bugetară, de existența unui plan coerent de dezvoltare și de menținerea stabilității politice.
Potrivit ministrului, România ar trebui să folosească următorii ani pentru a-și pune finanțele publice în ordine și pentru a îndeplini indicatorii necesari aderării la zona euro. Obiectivul ar fi ca procesul de consolidare fiscală să fie finalizat până în 2030, iar ulterior țara să parcurgă perioada de monitorizare necesară înainte de adoptarea monedei unice.
Când ar putea România să treacă la euro
"Trecerea la euro poate fi făcută doar cu respectarea indicatorilor. Discutăm aici de deficit bugetar, discutăm de datorie publică, lucruri care țin de această consolidare pe care noi o avem. Vă aduc aminte că scopul este ca până în 2030 să ne punem finanțele în ordine, deci aș vedea o posibilitate de a avea o armonizare între câteva obiective: consolidarea fiscal-bugetară, adoptarea pentru 2028-2034 a unui plan coerent de dezvoltare a țării, un fel de plan de țară făcut cu cap. (…) Dacă ai o aliniere între zona de ajustare fiscal-bugetară, zona aceasta de plan de creștere, de dezvoltare și, bineînțeles, un lucru foarte important, așezarea de stabilitate politică pentru a putea într-adevăr să ai consecvență, România ar putea, să spunem, în 2030 plus 2, pentru că doi ani trebuie să stai în anticameră, oricum, e o perioadă de monitorizare, dacă vreți. 2032 ar putea să fie o țintă importantă pentru intrarea în zona euro", a declarat ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru TVR.
În viziunea lui Dragoș Pîslaru, calendarul pentru adoptarea euro ar putea fi corelat cu trei obiective majore: reducerea dezechilibrelor fiscal-bugetare, stabilirea unui plan național de dezvoltare pentru perioada 2028-2034 și asigurarea unui climat de stabilitate politică.
Astfel, anul 2030 ar putea reprezenta momentul până la care România să își consolideze finanțele publice, iar 2032 ar putea deveni o posibilă țintă pentru aderarea efectivă la zona euro, în condițiile îndeplinirii criteriilor necesare și ale parcurgerii etapelor de monitorizare.
