Care a fost prezenţa la alegerile prezidenţiale din 2014, în turul I
Românii se pregătesc să treacă din nou printr-un moment foarte important pentru viitorul ţării, după ce pe 4 mai George Simion şi Nicuşor Dan au fost aleşi să intre în turul II al alegerilor prezidenţiale. Peste 9 milioane s-au prezentat la vot pe duminică. Prezența la vot a fost de 53,21%. În diaspora, au votat peste 973.000 de români.
Doar 12 zile ne mai despart de momentul în care românii își vor vota candidatul preferat pentru funcția de președinte al țării, în cel mai așteptat și tensionat scrutin din ultimii 35 de ani. Ş iasta după ce românii au votat ca George Simion şi Nicuşor Dan să ajungă în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
România, situaţie fără precedent
România se află într-o situație fără precedent după rezultatele votului de duminică şi este condusă de interimari. Președintele interimar al PNL a fost numit premier interimar de președintele interimar al României, după ce Coaliţia de Guvernare s-a destrămat iar premierul Marcel Ciolacu şi-a dat demisia.
Totul se datorează alegerilor de duminică, atunci când George Simion a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din 4 mai, după ce a fost votat de 3.862.761 dintre români, în timp ce Nicuşor Dan a convins 1.979.767 dintre alegători să îl voteze.
Peste 9 milioane de români au votat
Aproape 19 milioane de români cu drept de vot au fost aşteptaţi la urne în primul de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Din cei 19 milioane, doar 9 milioane s-au prezentat la vot pe 4 mai. Prezența la vot a fost de 53,21%. În diaspora, au votat peste 973.000 de români. Iată care a fost situaţia în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009.
Care a fost prezenţa la alegerile prezidenţiale din 2014, turul I
Alegerile prezidențiale din România au avut loc în două tururi de scrutin, la 2 noiembrie 2014 și la 16 noiembrie 2014. Pentru al doilea tur s-au calificat premierul în funcție, Victor Ponta, cu 40,44% din voturi, respectiv primarul Sibiului, Klaus Iohannis, cu 30,37%.
Primul candidat care și-a înscris candidatura a fost Victor Ponta, care a depus pe 17 septembrie listele cu semnături. Klaus Iohannis și-a depus candidatura pe 20 septembrie. Monica Macovei și-a depus candidatura pe 21 septembrie, anunțând că a strâns peste 300.000 de semnături.
În data de 22 septembrie și-au depus listele mai mulți candidați. Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns la ora 10:00 la Biroul Electoral Central și și-a înscris candidatura ca independent, întrucât înregistrarea partidului PLR trena încă în Justiție. Elena Udrea și-a depus candidatura prezentând peste 400.000 de semnături. Dan Diaconescu a strâns conform propriei declarații peste 300.000 de semnături. În aceeași zi Hunor Kelemen a depus listele cu peste 270.000 de semnături.
La 23 septembrie, ultima zi în care a fost posibil să fie depuse candidaturi, s-au înscris Teodor Meleșcanu, Corneliu Vadim Tudor și William Brânză și ceilalți candidați.
Alegerile au fost marcate de cozi lungi de așteptare la secțiile din străinătate, de până la zece ore. În pofida statului la rând, zeci de mii de cetățeni români nu au reușit să voteze, toate secțiile fiind închise la ora 21. După numărarea voturilor din străinătate a devenit certă preferința românilor din diaspora pentru candidatul opoziției, Klaus Iohannis, care a obținut în diaspora cel mai bun scor (89,73%).
Conform Constituției României, art. 83, mandatul președintelui este de 5 ani, cu posibilitatea înnoirii sale o singură dată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰