Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciolacu a anunțat "cu regret" că UDMR nu este în coaliția de guvernare, însă a lăsat o portiță pentru negocieri. Lista miniștrilor propuși

Marţi, Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, iar fostul prim-ministru Nicolae Ciucă a fost votat de Parlament liderul Senatului. UDMR, însă, pare a fi exclus din noul guvern, în urma rotativei. "Cu regret spun, în acest moment UDMR și colegii mei, Tansczos Barna, Cseke Atilla, Kelemen Hunor nu sunt în această coaliție", a declarat marți seara liderul PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a lăsat însă o portiță pentru negocieri.

de Redactia Observator

la 14.06.2023 , 11:23

Marcel Ciolacu Nicolae Ciuca Kelemen Hunor Ciolacu a anunțat "cu regret" că UDMR nu este în coaliția de guvernare, însă a lăsat o portiță pentru negociere. Lista miniștrilor propuși - HEPTA

"Atât PSD, cât și PNL am votat în forurile noastre de conducere ambele variante - cu prezența UDMR și fără prezența UDMR la guvernare. După conferințele de presă, o să ne strângem toți ce desemnați și vom vedea dacă continuăm discuția sau vom depune lista de miniștri și programul de guvernare. Programul de guvernare este finalizat. Din punctul nostru de vedere, cu regret spun, în acest moment UDMR și colegii mei, Tansczos Barna, Cseke Atilla, Kelemen Hunor nu sunt în această coaliție. Dar, repet, seara nu s-a terminat", a spus, marți seara, Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

Întrebat când depune lista de miniștri, Ciolacu a precizat că marți seara, pentru a se putea convoca birourile permanente reunite pentru a se face calendarul de audieri miercuri la comisii.

Chestionat dacă liderul UDRM, Kelemen Hunor, i-a spus cum vor vota parlamentarii Uniunii, liderul PSD a replicat: "Nu am avut această discuție pentru că nu am nicio pretenție de la domnul Kelemen Hunor, de la UDMR în contextul actual, decât de a rămâne în continuare colegi, prieteni și sunt ferm convins că ne vom respecta în continuare cum am făcut-o și până acum".

Articolul continuă după reclamă

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a anunțat, marți seara, că Uniunea a închis etapa de negocieri între cele trei partide pentru coaliția de guvernare: "Prea multe șanse nu sunt. (...) Am făcut toate eforturile posibile".

Pe acelaşi subiect

Lista miniștrilor propuși de PSD și PNL pentru Guvernul Ciolacu

Conducerile PSD și PNL au votat, marți seara, listele cu miniștrii propuși pentru a face parte din guvernul Marcel Ciolacu.

Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a ieşit marţi din şedinţa conducerii partidului împreună cu miniştrii propuşi în cabinetul său. Astfel, nume noi sunt la Agricultură, în persoana lui Florin Barbu şi la Economie, Radu Oprea. La Digitalizare PSD îl propune pe Bogdan Ivan. Ministrul Finanţelor Adrian Câciu este propus în noul executiv la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Miniştrii care rămân în guvernul condus de preşedintele PSD sunt Sorin Grindeanu, la Transporturi, Gabriela Firea, la Ministerul Familiei, Angel Tîlvăr la Apărare, Marius Budăi, la Ministerul Muncii şi Alexandru Rafila, la Sănătate. Ministrul Adrian Câciu schimbă ministerul Finanţelor, care a trecut la PNL, cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. 

PSD propune nume noi la Agricultură, în persoana lui Florin Barbu şi la Economie, unde este propus purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea. La Digitalizare PSD îl propune pe Bogdan Ivan.

Lista miniștrilor propuși:

PSD

  • Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu
  • Ministerul Fondurilor Europene - Adrian Câciu
  • Ministerul Agriculturii - Florin Barbu
  • Ministerul Economiei și Turismului - Radu Oprea
  • Ministerul Apărării - Angel Tîlvăr
  • Ministerul Familiei și Tineretului- Gabriela Firea
  • Ministerul Digitalizării - Bogdan Ivan
  • Ministerul Muncii - Marius Budăi
  • Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila

PNL

  • Ministerul Energiei - Sebastian Burduja
  • Ministerul Justiției - Alina Gorghiu
  • Ministerul Educației - Ligia Deca
  • Ministerul de Externe - Luminița Odobescu
  • Ministerul de Finanțe - Marcel Boloș
  • Ministerul de Interne și vicepremier - Cătălin Predoiu
  • Ministerul Mediului - Mircea Fechet
  • Ministerul Dezvoltării - Adrian Veștea.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri politice » Ciolacu a anunțat "cu regret" că UDMR nu este în coaliția de guvernare, însă a lăsat o portiță pentru negocieri. Lista miniștrilor propuși