Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cîţu şi Orban, întâmpinaţi cu proteste în Constanţa de elevii rămaşi fără transportul gratuit. Premierul a făcut noi promisiuni

Florin Cîţu și Ludovic Orban au fost întâmpinaţi cu proteste la Constanţa. Nemulţumiţi de problema gratuităţii transportului, elevii şi-au strigat oful în faţa politicienilor.

de Redactia Observator

la 27.07.2021 , 09:12

Ludovic Orban şi Florin Cîţu au fost întâmpinaţi cu proteste la Constanţa! Elevii s-au adunat pe platoul din faţa Casei de Cultură cu pancarte pe care şi-au scris nemulţumirile. După ce i-a lăsat pe elevi fără transport gratuit, trezit în mijlocul micilor protestatari, Ludovic Orban a făcut ce ştie mai bine: noi promisiuni.

Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă, elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se vor deconta doar 8 călătorii dus-întors pe semestru. Elevii spun că asta va duce la un abandon şcolar masiv în următoarea perioadă. "Ordonanţa a trecut. Nu ar trebui să fie nici o problemă în ceea ce priveşte decontarea transportului. Deci acolo nu văd nici o problemă, cred că este doar lipsa de informaţie, dar vom discuta şi cu elevii", a declarat Florin Cîţu.

Tinerii le-au oferit politicienilor o maşină de jucărie, ca simbol al microbuzelor şcolare care ar trebui să fie gratuite. Politicienii veniţi la Constanţa pentru alegerile PNL, filiala Constanţa, au fost taxaţi şi de alţi protestatari care le-au reproşat că nu poartă masca.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Cîţu şi Orban, întâmpinaţi cu proteste în Constanţa de elevii rămaşi fără transportul gratuit. Premierul a făcut noi promisiuni