Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comisiile de buget au aprobat majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului

Comisiile reunite de buget au aprobat, luni, majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a hotărârilor plenurilor celor două Camere, cu unanimitate de voturi, suplimentare totală fiind de aproximativ 63 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro

de Redactia Observator

la 14.12.2015 , 20:34

Comisiile reunite de buget au aprobat, luni, majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a hotărârilor plenurilor celor două Camere, cu unanimitate de voturi, suplimentare totală fiind de aproximativ 63 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro

'Vă propun să fiţi de acord să înlocuim anexele care conţin cele două bugete, al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, din forma adoptată iniţial, în forma care corespunde hotărârilor celor două Camere ale Parlamentului. La Camera Deputaţilor de la 295 de milioane de lei ajungem la 340 de milioane de lei, o diferenţă de 45 de miloane de lei. La Senat de la 130 la 166 de milioane de lei, o diferenţă de 36 de milioane de lei'', a declarat preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Viorel Ştefan, potrivit Mediafax.

El a afirmat că majorarea bugetelor se impune ca urmare a creşterilor salariale de 10%, dar şi ca urmare a producerii efectelor ordonanţei privind majorarea indemnizaţiilor înalţilor demnitari.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, sursa de finanţare a majorărilor celor două bugete este ''Anexa Ministerului Finanţelor Publice, finanţare acţiuni generale de la tittlu de cheltuieli alte transferuri''. Majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost votată cu unanimitate de voturi.

Camera Deputaţilor şi-a votat, luni, noul buget, mai mare cu 27 de milioane de lei decât era prevăzut în forma Guvernului. Astfel, Camera Deputaţilor primea, iniţial, de la Guvern, 313,7 milioane de lei, însă deputaţii au solicitat Ministerului Finanţelor o majorare cu aproximativ 27 de milioane de lei, pentru plata majorărilor salariale decise de Guvern în ultimele luni. Ministerul Finanţelor a anunţat că Parlamentul va primi aceşti bani la rectificarea bugetară.

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Senatul, care a solicitat o majorare de 36 de milioane de lei pentru bugetul propriu, din aceleaşi considerente. Răspunsul ministerului a fost identic, ministrul Anca Dragu promiţând fonduri suplimentare la rectificare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Comisiile de buget au aprobat majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului