Retragerea PSD de la guvernare. De ce un guvern interimar ar fi cea mai proastă decizie şi ce şanse sunt pentru unul tehnocrat
PSD răstoarnă calculele viitorului Guvern în plină criză politică. Marcel Ciolacu a anunţat că social-democraţii s-au retras de la masa discuţiilor, din cauza unor "aşa-zişi" partenereri de negocieri. PSD va vota totuşi "un guvern de dreapta" în Parlament. "Nu este momentul pentru certuri mărunte", a replicat imediat preşedintele Klaus Iohannis de la Bruxelles.
Potrivit Constituţiei, Guvernul Ciolacu devine interimar după ce alegerile parlamentare sunt validate. Atribuțiile vor fi restrânse: nu poate iniția legi, nu poate să vină cu un buget care să fie votat în Parlament și nu poate da ordonanțe.
Retragerea PSD de la guvernare
Klaus Iohannis va chema la Cotroceni pentru consultări în zilele următoare toate partidele politice. Însă partidele nu pot merge la discuţii cu preşedintele cu un program concret de guvernare, aşa cum este procedura.
Preşedintele Iohannis va încerca cel mai probabil să coaguleze o majoritate, să aducă partidele la un consems, în contextul în care a transmis că nu este momentul pentru o astfel de criză și că este nevoie de oameni de stat care să își asume să guverneze țara într-o perioada extrem de complicată. Rămâne de văzut la ce formulă de guvernare se va ajunge în urma acestor consultări cu partidele de la Cotroceni.
- Coaliţia sună mobilizarea pentru Crin Antonescu după ce unii lideri PNL au refuzat să pună umărul: "Dacă...
- "Problema bazelor militare din România este cea mai importantă". De ce încearcă Ciolacu să se agaţe de...
- Marcel Ciolacu: "A fost o tâmpenie că ne-am măcelărit cu PNL. Am luat decizii greşite, ca să nu spun proaste"
- Ciolacu: "Decizia CNA privind eliminarea materialelor de opinie ale unor jurnalişti, un derapaj de la democraţie"
- Tensiuni în coaliţie: Bolojan l-a criticat pe Ciolacu. Guvernul caută un emisar special pentru SUA
Preşedintele Iohannis a spus în mesajul sau de azi că un guvern minoritar nu este o soluție. Practic, a respins scenariul anunțat de Marcel Ciolacu că PSD este gata să voteze în parlament un guvern de dreapta minoritar.
Urmează să vedem dacă PNL și USR își vor asuma împreună un guvern de drepta și dacă vor ajunge la o înțelegere cu PSD să susțină un astfel de guvern în parlament. Rămâne de văzut şi dacă pe masa lui Klaus Iohannis va ajunge și varianta unui guvern tehnocrat. Ar putea fi luat în calcul și acest scenariu, ca un guvern tehnocat să-și asume măsurile economice dificile de anul viitor. Ar putea fi un guvern de sacrificiu, de tranziție până la alegerile prezidențiale din primavară.
Președintele a spus și că varianta unui guvern interimar ar fi cea mai proastă decizie. Din momentul în care noul parlament își preia mandatul, guvernul condus în acest moment de Ciolacu devine un guvern interimar. Potrivit Constituției, va avea puteri limitate, va putea gestiona doar treburile curente ale țării și nu ar putea să adopte ordonanțe de urgență. Adică nu-şi poate asuma legea bugetului pe anul viitor.
Iar în condițiile în care terminăm anul cu un deficit de 8,6% din PIB, cu o datorie publică de 54-55% din PIB şi ne așteaptă un an extrem de complicat din punct de vedere economic, adoptarea bugetului și asumarea unor măsuri economice complicate este un pas crucial. Nu știm încă dacă va fi un guvern tehnocrat format din specialişti din afară partidelor sau dacă partidele își vor asuma această criză guvernamentală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰