Dan Motreanu spune că Nicușor Dan ar fi trebuit să blocheze moțiunea PSD: "România nu-şi permite o criză"

Dan Motreanu, secretarul general al PNL, a declarat că se aștepta ca președintele Nicușor Dan să încerce să împiedice depunerea moțiunii de cenzură de către PSD și să îi ofere un sprijin mai puternic lui Ilie Bolojan, "ştiind ce greu s-a format acest Guvern şi (...) în ce situaţie e România", potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.05.2026 , 08:09

Dan Motreanu spune că Nicușor Dan ar fi trebuit să blocheze moțiunea PSD: "România nu-şi permite o criză" - Profimedia

"Preşedintele Nicuşor Dan a spus foarte clar că-şi doreşte să fie mediator. (...) Eu personal (...) m-aş fi aşteptat să dea mai multă susţinere Guvernului Bolojan, ştiind ce greu s-a format acest Guvern şi ştiind foarte bine în ce situaţie e România. Ce aşteptare aş fi avut eu de la preşedintele ţării e de a fi oprit PSD să depună această moţiune de cenzură pentru că România nu-şi permite o criză politică azi. Vedem ce s-a întâmplat în ultimele zile şi nu vedem nici perspectivele politice în viitorul apropiat", a declarat Motreanu, joi, la Digi 24.

PNL le cere social-democraților să își asume guvernarea dacă au "soluții mai bune"

Referindu-se la poziţia PSD că situaţia economică actuală este cauzată de premierul Ilie Bolojan, europarlamentarul liberal i-a îndemnat pe social-democraţii să-şi asume guvernarea, "dacă au soluţii mai bune".

Articolul continuă după reclamă

"Tocmai de aceea ar fi normal, dacă are soluţiile foarte bune pentru România, PSD ar trebui să-şi asume guvernarea. Întrebarea e de ce, dacă ştii ce trebuie să faci sau dacă poţi mai mult sau dacă ai soluţii mai bune, de ce nu-ţi asumi guvernarea?", a spus secretarul general al PNL.

Motreanu a punctat însă că liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu ar fi un bun premier din cauză că n-ar avea suficientă credibilitate.

"Din punctul meu de vedere nu (nu ar fi un bun premier Sorin Grindeanu - n.r.), şi pornesc de la credibilitatea pe care o are. În momentul în care te duci premier într-o perioadă de criză îţi trebuie un premier care să fie şi competent, dar care să se bucure şi de o oarecare încredere. Este foarte greu să impui anumite reforme, dacă tu nu te bucuri de susţinerea populaţiei, de încrederea populaţiei. Din punctul ăsta de vedere, Ilie Bolojan a avut şi la momentul la care a preluat funcţia de prim-ministru încrederea necesară, are şi în momentul de faţă încrederea necesară de a duce mai departe reformele. În schimb, Sorin Grindeanu la 10% nu cred că ar putea să impună nişte reforme", a adăugat liberalul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă ajustaţi aşteptările salariale doar ca să vă păstraţi locul de muncă?
Observator » Ştiri politice » Dan Motreanu spune că Nicușor Dan ar fi trebuit să blocheze moțiunea PSD: "România nu-şi permite o criză"