Video De ce a renunţat Guvernul la restricţiile pentru cash. Ciolacu a cedat după scandalul din coaliţie
Uite schimbarea, nu e schimbarea. Guvernul a cedat după scandalul din Coaliţie şi renunță la toate restricțiile pentru cash. Premierul Ciolacu a scris pe Facebook că vor fi menținute limitele actuale, iar în prima ședință de Guvern va da o lege pentru a reveni la situaţia iniţială. Vor fi însă şi două excepţii.
Din 11 noiembrie ar fi trebuit să intre în vigoare măsurile privind limitarea plăţilor cash. Acum, cu doar câteva zile înainte aflăm faptul că aceste măsuri nu se vor mai aplica. Anunţul a fost făcut chiar de premierul Marcel Ciolacu printr-o postare pe Facebook. Premierul spune că a luat această decizie pentru că a ţinut cont de vocea poporului. Ne amintim că au fost multe controverse în legătură cu aceste măsuri. PNL nu a mai susţinut modificarea acestor plafoane, PSD şi-ar fi dorit acest lucru pentru că în acest fel ar fi fost combătută evaziunea fiscală.
Concluzia e că aceste plafoane nu vor mai scădea, dar vor exista două excepţii. Prima este referitoare la plafonul de casă care va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontarea va fi de 1.000 de lei pe zi. Ne referim la acele sume pe care le primesc angajaţii cum ar fi diurne sau decontări de transport. În următoarea şedinţă de Guvern vor fi adoptate aceste noi măsuri
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰