Antena Meniu Search
x

Curs valutar

'Dialog pentru o administrație publică transparentă și participativă' - dezbatere publică cu societatea civilă

Miniștrii Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, și al Consultării Publice, Violeta Alexandru, subliniază că nicio decizie de amendare a cadrului legal nu se va lua fără o amplă consulare cu specialiștii din instituții și cu reprezentanți ai societății civile.

de Redactia Observator

la 15.01.2016 , 12:53

 Miniștrii Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, și al Consultării Publice, Violeta Alexandru, subliniază că nicio decizie de amendare a cadrului legal nu se va lua fără o amplă consulare cu specialiștii din instituții și cu reprezentanți ai societății civile.

Cei doi oficiali au organizat, joi, la sediul MDRAP, prima dezbatere publică tematică "Dialog pentru o administrație publică transparentă și participativă", la care au fost prezenți peste 50 de lideri de organizații neguvernamentale și grupuri cetățenești de inițiativă.

Potrivit unui comunicat al MDRAP remis vineri AGERPRES, Vasile Dîncu și Violeta Alexandru au menționat eforturile demarate de a lucra în mod activ cu angajații instituțiilor publice pentru dezvoltarea capacității interne și pentru facilitarea unui schimb eficient de bune practici, tratându-le cu fermitate pe cele care arată o practică deficitară, indiferent de nivelul administrativ.

Articolul continuă după reclamă

"Este nevoie, mai mult ca oricând, de o cultură a transparenței, a integrității în actul guvernamental, dar aceste valori se nasc prin practici implementate prin micro-reglementări în fiecare instituție. Este nevoie de o reformă a administrației publice privind transparența", a afirmat vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, citat în comunicat.

"Ne-am dorit foarte mult să ascultăm societatea civilă pentru a recepționa, în mod direct, un inventar al aspectelor disfuncționale din aplicarea legii și într-o serie de consultări cu specialiștii și practicienii, am început întâlnirea cu ONG-urile și vom continua să ne consultăm cu toate segmentele interesate, astfel încât în soluția finală, a cărei asumare nu o tergiversăm, să se regăsească cât mai multe opinii și așteptări", a arătat, la rândul său, ministrul Violeta Alexandru, conform sursei citate.

Potrivit comunicatului, o parte importantă a opiniilor exprimate de reprezentanții societății civile au indicat nevoia primordială de respectare a spiritului cadrului legal în materia transparenței și a accesului liber la informațiile de interes public.

"Unele intervenții au semnalat inoportunitatea modificării legilor, recomandând, la limită, modificarea normelor metodologice pentru legea nr. 544/2001 și elaborarea normelor pentru legea 52/2003. O altă parte dintre participanți a apreciat, însă, că nicio modificare a cadrului legal nu este dezirabilă și că, mai mult, poate determina un regres în sensul unei variante cu mult inferioare actualelor. Ei au insistat asupra accelerării eforturilor de pregătire a personalului din sistemul public, concomitent cu angajarea unei largi susțineri a întregului Cabinet", precizează comunicatul.

La rândul lor, conform sursei citate, reprezentanții administrației centrale au subliniat necesitatea alocării de resurse pentru respectarea cadrului legal înțelegând prin acestea instruirea, standardizarea și coordonarea tuturor autorităților administrative, în condițiile schimbărilor survenite în rândul funcționarilor însărcinați cu aplicarea legislației transparenței.

"Guvernul României pune transparența și guvernarea deschisă printre prioritățile sale strategice", subliniază comunicatul, arătând că s-a avut în vedere începerea unei serii de consultări preliminare atât cu lideri ai societății civile, cât și cu specialiști.

MCPDC așteaptă opiniile tuturor celor interesați de îmbunătățirea legislației transparenței pe adresa: [email protected], până la data de 15 februarie 2016. Ministerul va organiza separat, în 28 ianuarie, o sesiune de discuții și formare cu toți specialiștii în transparență de la nivelul aparatului central.

Discuțiile de joi au fost difuzate în direct prin internet, astfel încât au fost prezenți și peste 20 de specialiști în aplicarea legii nr. 544/2001, legea liberului acces la informațiile de interes public, și a legii nr. 52/2003, legea privind transparența decizională de la nivelul ministerelor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri politice » 'Dialog pentru o administrație publică transparentă și participativă' - dezbatere publică cu societatea civilă