Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Diana Şoşoacă, prima reacţie la interdicţia de a intra în Ucraina în următorii 3 ani: "Ignor şi nu dau doi bani. Voi intra oriunde, oricând"

Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, a afirmat, referitor la interdicţia de a intra pe teritoriul Ucrainei, că acest lucru îi era interzis şi înainte, dar că nu dă "doi bani pe interdicţia lor". "Am fost informată că există o ameninţare foarte serioasă şi iminentă la adresa vieţii mele prin faptul că Serviciul Secret al Ucrainei SBU a ieşit în faţă cu acest anunţ", a susţinut ea.

de Redactia Observator

la 17.03.2025 , 22:24

Diana Şoşoacă Diana Şoşoacă: "Eu voi intra oriunde, oricând" - Profimedia

"Am fost informată că există o ameninţare foarte serioasă şi iminentă la adresa vieţii mele prin faptul că Serviciul Secret al Ucrainei SBU a ieşit în faţă cu acest anunţ în loc să lase MAE ucrainean să se ocupe de comunicare. SBU arată în acest fel că se ocupă în mod direct de mine. SBU este acel serviciu infam care organizează asasinate în străinătate...", a afirmat Diana Şoşoacă, luni seară, într-o postare pe Facebook.

Diana Şoşoacă: "Eram interzisă şi înainte"

Ea a adăugat că avea interdicţie şi înainte, dar nu dă "doi bani pe interdicţia lor".

Articolul continuă după reclamă

"Eram interzisă şi înainte. Având în vedere că statul Ucraina nu există, că este un stat artificial şi a cărui putere ilegală şi neconstituţională îmi discriminează românii din Bucovina de Nord, Bugeac, Hotin şi Maramureşul istoric, ignor şi nu dau doi bani pe interdicţia lor. Eu voi intra oriunde, oricând, oricum pe pământul nostru românesc din Bucovina de Nord. Bucovina de Nord este România! Iar ăştia ce se dau a fi stat ucrainean au demonstrat azi că sunt neofascişti şi criminali. Jos Zelenski! Trăiască Bucovina liberă şi unită cu patria mamă România", a scris Şoşoacă.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) i-a interzis şefei partidului românesc pro-rus SOS România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, care susţine războiul Rusiei împotriva Ucrainei, să intre în Ucraina timp de 3 ani, informează luni Ukrainskaia Pravda.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Banca Europeană a scăzut dobânda. Vă gândiţi să faceţi un credit în Euro?
Observator » Ştiri politice » Diana Şoşoacă, prima reacţie la interdicţia de a intra în Ucraina în următorii 3 ani: "Ignor şi nu dau doi bani. Voi intra oriunde, oricând"