Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Drulă, replică după ameninţarea lui Băluţă: "Alegerile nu sunt un privilegiu al PSD"

Joi, deputatul USR Cătălin Drulă a reacţionat la declaraţia social-democratului Daniel Băluţă privind "retragerea PSD din coaliţie în cazul unei coaliţii USR-PNL pentru Primăria Bucureşti". El a subliniat că "ameninţarea stabilităţii ţării pentru un calcul de partid e şantaj politic pe spatele oamenilor", informează News.ro.

de Redactia Observator

la 11.09.2025 , 14:56

Drulă, replică după ameninţarea lui Băluţă: "Alegerile nu sunt un privilegiu al PSD" - Profimedia

Potrivit lui Drulă, alegerile "nu sunt un privilegiu al PSD", ci "un drept al oamenilor" şi nimeni "nu are voie să îl trateze ca pe un calcul de partid". "Nu te joci cu democraţia şi cu dreptul la vot. (...). Alegerile nu sunt o decizie de oportunitate a Guvernului sau a unui partid, ci o obligaţie legală: în trei luni de la vacantarea funcţiei trebuie organizate. Bucureştiul are nevoie de un primar legitim", afirmă Drulă.

"Să ameninţi stabilitatea ţării pentru un calcul de partid e şantaj politic pe spatele oamenilor. Alegerile nu sunt un privilegiu al PSD, sunt un drept al oamenilor şi nimeni nu are voie să îl trateze ca pe un calcul de partid. Nu te joci cu democraţia şi cu dreptul la vot. Domnul Băluţă şi PSD ar trebui să arate mai mult respect faţă de români şi faţă de bucureşteni", afirmă Cătălin Drulă.

Potrivit deputatului USR, alegerile nu sunt "o decizie de oportunitate a Guvernului sau a unui partid", ci "o obligaţie legală, clar prevăzută în lege: în trei luni de la vacantarea funcţiei trebuie organizate".

Articolul continuă după reclamă

Drulă: "Bucureştiul are nevoie de alegeri"

"Bucureştiul are nevoie de alegeri. De 108 zile avem un primar interimar. E o situaţie care nu poate merge înainte. Oraşul nostru are nevoie de un primar legitim, votat de oameni, care să facă ordine în trafic, curăţenie în administraţie şi să dezvolte un oraş unitar", mai spune Cătălin Drulă.

Reacţia acestuia vine după conferinţa de presă organizată de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă (PSD), alături de actualul primar general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu (PNL), cu ocazia prezentării stadiului lucrărilor la Pasajul rutier Apărătorii Patriei. 

Bujduveanu: "Cel mai bine, o alianţă guvernamentală"

Întrebat dacă vede posibilă o alianţă între PNL şi USR, în contextul alegerilor pentru Primăria Bucureşti, Stelian Bujduveanu, a declarat că el vede posibilă, "cel mai bine, o alianţă guvernamentală", la care "toată lumea să contribuie" pentru "stabilitatea macroeconomică a ţării"

 

Băluţă: "Nu putem fi împreună într-o coaliţie şi să ne luptăm în timpul unei campanii electorale"

Primarul social-democrat al sectorului 4, Daniel Băluţă, a completat că o alianţă PNL-USR "exclude ceva sigur", şi anume "îl exclude pe PSD"

"Trebuie să depăşim acest stadiu al ipocriziei. Nu putem fi împreună într-o coaliţie şi să ne luptăm în timpul unei campanii electorale", a spus Băluţă. 

Acesta a amintit "discursul" avut de USR de-a lungul timpului că este "indamisibil ca puterea să fie într-o singură direcţie" şi că este bine "ca puterea să fie împărţită".

"Astăzi vedem că aceste teze nu mai sunt aplicate. Dacă s-ar putea ca totul să fie de la USR în România, este minunat. Nu mai discutăm de partid-stat, nu mai discutăm de lucruri de genul acesta. Ori nu mi se pare normal să fim atât de duplicitari", a afirmat edilul. 

Întrebat cum ar proceda PSD, Băluţă a răspuns: "Cu certitudine, PSD, într-o astfel de situaţie, s-ar retrage din această coaliţie".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Drulă, replică după ameninţarea lui Băluţă: "Alegerile nu sunt un privilegiu al PSD"