Elena Udrea susţine că a fost audiată în dosarul lui Florian Coldea
Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea.
"Vă răspund doar la această întrebare şi, în rest, despre acest subiect, separat, într-o întâlnire cu care eu sunt de acord – da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct SRI, Florian Coldea", a declarat Elena Udrea pentru Antena 3 CNN.
Florian Coldea a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), alături de avocatul Doru Trăilă și fostul general SRI, Dumitru Dumbravă, potrivit unui comunicat făcut public pe 3 iulie.
Procurorii anticorupție susțin că aceștia ar fi format un "grup infracțional organizat" prin care furnizau fără drept servicii de consultanță juridică. În același timp, DNA amintește de cazul afaceristului Cătălin Hideg, de la care a plecat dosarul, acuzându-i pe foștii generali SRI și pe Dumbravă că ar fi cerut sute de mii de euro pentru a-l ajuta pe Hideg să scape de condamnarea dintr-un dosar anchetat de Parchetul European. Prejudiciul din acest dosar se ridică la 9,9 milioane de lei.
Elena Udrea: "Eu ştiu tot"
În 17 iulie, la ieşirea din penitenciar, Elena Udrea a fost întrebată dacă a văzut că Florian Coldea are probleme penale.
"Să ştiţi că eu n-am ratat nicio emisiune, eu ştiu tot. Vă spun şi ce a zis ieri la televizor, deci urmăresc absolut tot. Bine, vine rândul ca fiecare să plătească. Este clar că Dumnezeu răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. Acum nu ştiu, nu spun eu ce a făcut domnul Coldea, o să vedem asta, dar ce faci altora ţi se întoarce ţie, asta este clar", a spus Udrea.
Întrebată dacă ar fi scăpat de închisoare în cazul în care ar fi vorbit în faţa procurorilor la momentul potrivit, Elena Udrea a răspuns: "Eu zic că există onoare, există demnitate pe lumea asta şi mai ales nu sunt de acord mai ales cu bărbaţii care sacrifică orice de dragul libertăţii lor. Femeile, să zici că sunt mai slabe, sunt mai sensibile, au acasă copii, dar ele sunt mai puternice. Deci nici n-aş fi avut ce să spun, dar şi dacă aş fi avut, n-aş fi făcut-o niciodată".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰