Explicativ. De ce nu se înțeleg de fapt partidele şi care este miza reală a negocierilor

Și totuși, ce desparte partidele din vechea coaliție de o nouă înţelegere? Dincolo de supărările provocate de moțiunea de cenzură, sunt şi alte detalii, cât se poate de punctuale şi bine finanțate, care despart mai ales cele două mari partide, PNL şi PSD. În principal, nu se înțeleg pe banii din PNRR, mai exact pe modul în care se aplică reformele asumate în faţa Comisiei Europene şi nu au aceleași viziuni în ceea ce privește felul în care se cheltuie banii primiți prin SAFE.

de Bianca Iacob

la 18.05.2026 , 15:18

Explicativ. De ce nu se înțeleg de fapt partidele şi care este miza reală a negocierilor Colaj foto: Sorin Grindeanu, Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan - Inquam Photos

La două săptămâni de la moţiunea de cenzură, subiectele sunt la fel de "fierbinţi", iar neînţelegerile chiar mai mari. Să le luăm pe rând.

În primul rând, PNRR, din care trebuie să ne mai vină 4,5 miliarde de euro. Ca să luăm banii de la Bruxelles, România s-a angajat la o serie de reforme. Poate cea mai importantă - care trebuie să intre în vigoare până în august - este o lege unică a salarizării. Un munte care a mai fost încercat în trecut, însă până acum partidele din nicio coaliție nu au găsit deloc calea prin care să mulțumească sau să nu îi supere pe cei 1.200.000 de angajaţi din sectorul public: doctori, profesori, angajaţi din administraţia publică.

Astfel, o reformă care trebuia să fie gata din 2023 nu există nici acum, iar discuţiile continuă în spatele uşilor închise. Săptămâna trecută, la Parlament, a existat o întâlnire unde s-au pus pe masă scenarii de lucru - scad sau nu salariile, se taie bonusurile? Discuţia mediată de unul dintre consilierii apropiați de președinte, Radu Burnete, n-a adus niciun rezultat nou. Deci şi negocierea, şi medierea sunt la început de drum.

Articolul continuă după reclamă

Nu este singurul punct legat de PNRR unde partidele nu cad la pace. Pentru banii europeni trebuie să facem şi reforme grele în teme considerate ani de zile aproape tabu: reforma salarială, reducerea deficitului, decarbonizare, digitalizare şi reforma administraţiei. Toate înseamnă reforme costisitoare electoral. Din toată lista, România a bifat, cu o întârziere considerabilă, doar reforma pensiilor magistraților. Şi aici vorbim de lista reformelor cu miză politică mare.

Viziunile partidelor sunt diametral opuse. PNL şi USR spun că reformele trebuie făcute rapid, iar PSD vrea renegocierea unor condiţii, măsuri de protecție socială suplimentare plus un ritm mai lent la unele reforme. Nici dreapta, şi nici stânga nu reușesc să renunțe la vreuna dintre condiții.

Dacă PNRR e un subiect greu şi vechi, un alt subiect este nou și exploziv: banii din SAFE - programul european de împrumuturi pentru investiţii în apărare şi producţie militară, care se ridică la aproape 17 miliarde de euro.

Aici, discuţia a pornit de la nivel european - nu avem o armată europeană, dar putem face mai multe armate mai puternice. Şi aici sunt tabere, aproape la fel ca în PNRR. Mai exact, PNL, USR, UDMR, dar și președintele susţin programul fără rezerve. PSD îl susține şi el, însă ar vrea ca mai mulţi bani să rămână în România. Şi de aici, o întreagă discuţie, ba chiar scandal, în care acuzațiile curg dintr-o parte în alta. S-au format tabere şi grupuri, reformişti versus anti-reformă.

Pe scurt, acestea sunt punctele care stau în calea unei noi înțelegeri între partidele pro-europene, la care se adaugă amintirile discursurilor și declarațiilor din perioada moţiunii de cenzură. Peste vorbe s-a mai trecut, însă peste direcții de investiții şi riscuri electorale, nu prea. Mizele, şi-n SAFE, şi-n PNRR, sunt simple: cine controlează distribuţia banilor, cine îşi asumă reformele nepopulare. Cine găsește soluția pentru ele s-ar putea să câștige şi un avantaj considerabil pentru alegerile care urmează.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că vom avea un premier desemnat până la sfârşitul săptămânii?
Observator » Ştiri politice » Explicativ. De ce nu se înțeleg de fapt partidele şi care este miza reală a negocierilor