Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriela Firea: "Liviu Dragnea trebuie să se retragă"

Gabriela Firea susţine că Liviu Dragnea trebuie să se retragă de la conducerea PSD.

de Redactia Observator

la 04.09.2018 , 23:12

Gabriela Firea a declarat că Liviu Dragnea trebuie să se retragă de la conducerea PSD. Conflictul dintre liderul PSD şi Primarul General al Capitalei se adânceşte tot mai mult.

Primarul general al Capitalei a susţinut, marţi seară, că o retragere a lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD ar fi benefică şi pentru partid, şi pentru ţară, dacă acesta nu îşi schimbă modul de lucru şi "nu renunţă la a se mai consulta doar cu două-trei persoane".

"Din punctul meu de vedere (Liviu Dragnea ar trebui să se retragă - n.r.). Nu m-am consultat cu nimeni, nu am cerut acceptul nimănui. Ori schimbă modul de lucru şi renunţă la a se mai consulta doar cu două-trei persoane, multe care nici nu fac parte din Guvern, deci ori schimbă total modul de lucru, dar nu cred că poate să lucreze în acest sens, pentru că ar fi făcut-o.

Articolul continuă după reclamă

Dacă poate, ar fi minunat. Dacă nu, cred că o retragere ar fi benefică pentru partid şi pentru ţară.", a spus Firea, întrebată la TVR 1 dacă Liviu Dragnea ar trebui să plece de la conducerea PSD.

Pe acelaşi subiect

Firea, critici dure la adresa lui Liviu Dragnea

Gabriela Firea susţine că încă din primele sale zile de mandat ca Primar General al Capitalei a cerut Guvernului să colaboreze pentru mai multe proiecte în Bucureşti, dar că pe vremea când era premier Dacian Cioloş nu a primit "un răspuns bun" şi că a sperat că lucrurile se vor schimba odată cu venirea PSD la conducerea Executivului. 

Gabriela Firea i-a cerut lui Liviu Dragnea sa se retraga

"Din primele zile am solicitat colaborarea pentru câteva proiecte strategice dintre Primărie şi Guvern. La acel moment nu am găsit un răspuns bun, pentru că domnul Cioloş era prim-ministru, dar m-am gândit că după 6 luni cu Guvernul tehnocrat lucrurile se vor îmbunătăţi.

Iată că avem un an şi jumătate de când la Palatul Victoria s-au succedat trei Guverne PSD şi lucrurile nu au evoluat. Cu părere de rău, e o afirmaţie pe care pot să o probez", a spus Gabriela Firea la un post de televiziune.

De asemenea, Firea a spus că a avut câteva tentative de a discuta cu Liviu Dragnea şi de a-i spune că partidul va pierde dacă nu se vor realiza lucruri importante în Capitală, dar "domnul Dragnea zâmbeşte şi ocoleşte adevărul foarte frumos" şi este "lapte şi miere în întâlniri şi în şedinţe", iar în întâlnirile sale cu cei apropiaţi deciziile sunt altele.

Gabriela Firea și-a continuat criticile la adresa liderului PSD, spunând că se dorea ca Primarul general să fie "o figură politică ştearsă, neimportantă, nesemnificativă".

"Probabil că se dorea ca primarul general, femeie şi PSD, la Primărie să fie o figură politică ştearsă, neimportantă, nesemnificativă şi să nu lupte atât de mult pentru proiecte. Am avut câteva tentative de a discuta cu domnul Dragnea şi a-I explica că PSD ca echipă va pierde dacă nu se realizează lucruri importante în Capitală. (...) Acum, domnul Dragnea zâmbeşte şi ocoleşte adevărul foarte frumos, pentru că niciodată nu ne confruntă direct, ci totul este lapte şi miere în întâlniri şi în şedinţe, dar în subterane şi în întâlnirile pe care le are cu doar câţiva apropiaţi deciziile sunt cu totul altele", a mai afirmat primarul Capitalei.

Ea a mai susţinut că a încercat să menţină parteneriatul politic cu Liviu Dragnea, dar "răspunsul nu a fost acelaşi", explicând că unii colegi i-au spus că Dragnea o considera "un pericol politic" pentru alegerile prezidenţiale.

“Am încercat şi m-am străduit să menţin parteneriatul politic cu domnul Dragnea şi cu toţi colegii mei. Din nefericire, răspunsul nu a fost acelaşi şi chiar aproape din primele zile de mandat al meu de primar general.

Explicaţia iniţială a colegilor mei, pentru că domnul Dragnea nu mi-a spus niciodată explicit acest lucru, dar mi-a lăsat cumva să fie înţeles, a fost aceea că am un procent destul de mare în sondaje, că ar putea fi <<un pericol politic>> pentru o posibilă candidatură a domniei sale la Palatul Cotroceni şi că e posibil, cel puţin aşa mi-au transmis colegii care sunt în continuare în partid, şi în faţa cărora se exprima de genul: <<ce mai vrea şi Gabi? A câştigat primăria, de ce nu se opreşte? De ce se implică atât de mult? De ce are prezenţe mediatice dese şi de ce contribuie la sporirea imaginii publice? Ce scopuri are? Vrea să ia partidul, să fie candidat?>>

Eu le răspundeam celor care îmi transmiteau dialogurile de weekend dintre ei şi Dragnea că nu am alte scopuri decât cele pe care le-am identificat împreună şi le-am trecut în programul de guvernare locală”, a adăugat edilul.

Gabriela Firea a conchis spunând că liderul PSD ar trebui să se retragă.

Conflict deschis Firea - Dragnea

Conflictul dintre Firea și Dragnea a izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Comitetului Executiv al partidului, când primarul Bucureștiului a cerut un vot pentru demiterea ministrului de Interne, Carmen Dan, în urma incidentelor de pe 10 august.

Gabriela Firea a conchis spunând că liderul PSD ar trebui să se retragă.

După ședința CEx, Firea a recunoscut că relaţia sa cu Liviu Dragnea este una tensionantă.

"Îmi pare rău să o spun, dar este tensionantă”, a declarat Gabriela Firea, la finalul şedinţei CEx de la Neptun, întrebată despre relaţia sa cu preşedintele PSD.

Întrebată în continuare de jurnalişti dacă problema se poate rezolva, Gabriela Firea a spus că nu are mari speranţe în acest sens pentru că Dragnea o susţine în continuare pe Carmen Dan în funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

"Nu ştiu dacă se poate rezolva, depinde foarte mult şi de dumnealui. Eu am fost întodeauna un om al dialogului, dar la cum s-au pus astăzi lucrurile în discuţie şi la cum a fost regia cu doamna Dan, care a scos din dosar xeroxuri cu sms-uri şi convorbiri particulare între doamna prefect şi un domn secretar de stat... Adică totul a fost atât de bine pus la punct şi regizat – şi nu vrea să renunţe la domnia sa –, acum este o breşă, pur şi simplu”, a explicat Firea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri politice » Gabriela Firea: "Liviu Dragnea trebuie să se retragă"