Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Florin Cîţu pune la îndoială abilităţile hackerilor pro-ruşi, după ce l-au confundat cu Marcel Ciolacu: Cum să nu ştie cine e preşedintele Senatului?

După ce sute de atacuri cibernetice au vizat cele mai importante instituţii publice din România, Florin Cîţu a venit cu o abordare proprie subminând calitatea hackerilor pro-ruşi care "nu ştiu cine e preşedintele Senatului".

de Cornel Preda

la 02.05.2022 , 12:18

Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului Florin Cîţu a fost deranjat de faptul că hackerii ruşi nu au fost în stare să caute pe Wikipedia cine e, de fapt, preşedintele Senatului - Hepta / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Florin Cîţu, preşedintele Senatului, a declarat luni, despre ameninţările hackerilor ruşi privind atacuri cibernetice asupra site-urilor unor instituţii din România şi faptul că aceştia au scris că Marcel Ciolacu este preşedintele Senatului, că nu ştie ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor, cu o simplă căutare pe net putând afla această informaţie.

”În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar, trecem peste asta.

În al doilea rând, dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai numele corect dar să greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai funcţia decât să greşeşti invers, dădeai un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului”, a comentat Florin Cîţu. 

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele Senatului a mai precizat că este un război cibernetic iar atacurile vizează toată lumea.

Pe acelaşi subiect

Killnet a ameninţat că va ataca sute de siteuri din România

Grupul de hackeri pro-ruşi Killnet a ameninţat că va ataca aproape 300 de siteuri din România, pe listă fiind mai multe ministere, redacţii de presă, instituţii publice, site-uri de turism şi hoteluri. Specialiştii au transmis o serie de recomandări pentru toţi cei vizaţi. Poliţia Română anunţă că site-ul propriu a fost vizat de un atac.

Specialiştii în securitate cibernetică din cadrul STS au blocat, weekendul trecut, mii de atacuri cibernetice care au vizat cele mai importante instituţii publice din România. Asupra unor site-uri, numărul atacurilor a fost cu 100% mai mare.

”În acest sfârşit de săptămână, specialiştii în securitate cibernetică ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au blocat mii de atacuri maliţioase. Acestea au fost îndreptate asupra siteurilor unora dintre cele mai importante instituţii din România. Este o creştere semnificativă, pe anumite pagini web depăşindu-se procentul de 100% a acestor tipuri de atacuri în comparaţie cu alte perioade”, a transmis, duminică, STS, într-un comunicat de presă.  

STS a precizat că a aplicat măsuri ”eficiente şi rapide de securitate cibernetică, utilizând atât mecanisme automatizate, dar şi operaţiuni tehnice în timp real”.  

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Florin Cîţu pune la îndoială abilităţile hackerilor pro-ruşi, după ce l-au confundat cu Marcel Ciolacu: Cum să nu ştie cine e preşedintele Senatului?