Video Guvernul urmează să adopte astăzi ordonanţa de urgenţă privind reducerea accizei la motorină

Guvernul se reunește vineri, de la ora 14:00, într-o ședință extraordinară, pentru a adopta proiectul de ordonanță de urgență care prevede reducerea accizei la motorina Standard și introducerea contribuției de solidaritate în sectorul petrolier.

de Nicu Tatu

la 03.04.2026 , 13:21

Potrivit documentului pus în transparență decizională, acciza pentru fiecare litru de motorină ar urma să fie redusă cu 30 de bani pentru consumatori, în timp ce companiile care înregistrează câștiguri suplimentare în această perioadă de criză vor fi obligate să plătească o contribuție la buget, conform procentului prevăzut de actul normativ.

Contribuția de solidaritate va fi aplicată doar dacă prețul mediu lunar al petrolului Brent depășește pragul de 70 de dolari pe baril, iar măsurile sunt programate să intre în vigoare începând de săptămâna viitoare.

Finanțarea măsurii va fi asigurată din mai multe surse: încasările suplimentare din TVA rezultate din scumpirea carburanților, supraimpozitarea profiturilor din exploatarea țițeiului românesc, dar și din bugetul de stat. De asemenea, sunt prevăzute fonduri pentru sprijinirea agricultorilor și transportatorilor.

Articolul continuă după reclamă

Măsura vine în completarea Ordonanței nr. 19/2026, care a dus deja la scăderi de preț la majoritatea benzinăriilor. Autoritățile anunță că eficiența noilor măsuri va fi monitorizată periodic și ajustată, dacă va fi necesar.

Proiectul ordonanţei de urgenţă poate fi consultat AICI.

Nicu Tatu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare corect ca maşinile electrice să aibă parcare gratuită?
Observator » Ştiri politice » Guvernul urmează să adopte astăzi ordonanţa de urgenţă privind reducerea accizei la motorină