Antena Meniu Search
x

Incendiu la Spitalul Robănescu. Ciolacu: Ăsta este sistemul public în acest moment. Copiii vor fi transferaţi înapoi. Vreau o anchetă într-un termen rezonabil

Premierul Marcel Ciolacu a cerut o anchetă în cazul incendiului de la spitalul Robănescu din Capitală. De asemenea, şeful Executivului a mulţumit personalului medical şi unităţilor de intervenţie implicate în stingerea incendiului. În urma incendiului produs în curtea spitalului "Nicolae Robănescu" au fost afectate două autoturisme, transformatorul şi izolaţia de pe faţada clădirii unităţii medicale, informează ISU Bucureşti-Ilfov, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 26.07.2023, 12:52

Vezi și

Şeful Executivului şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au vizitat miercuri Spitalul "Marie Curie", după care vor merge şi la Spitalul "Nicolae Robănescu".

"Este evident faptul că astăzi nu se poate aduce un alt transformator, va putea intra în funcţiune un generator şi atunci copiii vor putea veni în program normal la recuperare şi tratament. (...) Toţi copiii vor fi mutaţi înapoi. (...) Îi vom transfera după ce va exista alimentare cu curent. Sunt ferm convins că vom găsi, împreună, la Ministerul Sănătăţii, o companie, o echipă care să remedieze ferestrele. Un singur salon a fost afectat, cât de cât. Restul - haideţi să lăsăm ancheta. Evident că transformatorul a fost achitat de către spital, dar e operat de distribuitor, era în garanţie, era nou... Sunt ferm convins că aceia care sunt abilitaţi să facă această anchetă o să vină cu lămuriri. Mi-aş dori foarte mult să fie într-o perioadă mai mult decât rezonabilă", a afirmat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a dat asigurări că în perioada următoare se va investi masiv în sistemul de sănătate.

"Sunt ferm convins că împreună cu domnul ministru (Alexandru Rafila - n.r.) şi cu domnul Raed Arafat o să ne facem un plan de acţiune pe perioada următoare. Acesta este sistemul public în acest moment, de aceea avem aproape 5 miliarde de euro pentru investiţii. Chiar o să le analizăm foarte bine zilele acestea şi care nu au pornit procedurile să nu pierdem proiectele mutate de pe PNRR pe BEI, astfel încât tot ceea ce ne-am propus, cele 49 de proiecte, să se regăsească ori în PNRR, ori cu Banca Europeană de Investiţii. Deci se va investi masiv în sistemul de sănătate în perioada următoare. Era nevoie de aşa ceva. Am văzut şi locaţia, investiţia privată de această dată, în colaborare cu managerii de la spitalul de stat, deci lucrurile încep să prindă un contur şi o direcţie corectă", a spus Ciolacu.

Pe acelaşi subiect

Incendiu la Spitalul Robănescu. Rafila: Transformatorul explodat, relativ nou

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi seara că situaţia este sub control din punct de vedere medical, în urma incendiului produs în curtea Spitalului "Nicolae Robănescu" şi că transformatorul care a explodat era "relativ nou".

"A fost o bună şansă, într-un fel, pentru că directorul medical al spitalului era de gardă şi el ţine şi locul managerului, pentru că managerul este în concediu de maternitate. Toţi copiii au fost evacuaţi în siguranţă. Colegii de la 'Marie Curie' au ţinut legătura cu cei de la 'Robănescu', au organizat preluarea acestor copii, au suplimentat personalul la Unitatea de Primiri Urgenţe, cât să poată să facă triajul şi repartiţia copiilor în secţii. (...) În momentul de faţă situaţia este sub control din punct de vedere medical. Cred că lucrul acesta este cel mai important şi noi ţinem legătura, încât să nu avem niciun fel de probleme legate de siguranţa pacienţilor, mai ales că este vorba despre copii", a precizat el, pentru Antena 3.

Ministrul a menţionat că la Spitalul "Nicolae Robănescu" erau internaţi mulţi copii cu diverse grade de handicap sau boli rare. În cadrul acestei unităţi se realiza recuperarea neuro-motorie.

"Sunt şi copii cu afecţiuni neurologice, degenerative. E un spital foarte special din punctul acesta de vedere. Un spital foarte bun, de altfel. Şi impactul emoţional e foarte mare. Sunt copii mulţi dintre ei cu afecţiuni foarte serioase. Mă bucur că nu există niciun fel de victime", a spus Rafila.

ISU Bucureşti-Ilfov: A fost afectată izolaţia de pe faţada clădirii spitalului

În urma incendiului produs în curtea spitalului "Nicolae Robănescu" au fost afectate două autoturisme, transformatorul şi izolaţia de pe faţada clădirii unităţii medicale, informează ISU Bucureşti-Ilfov.

Potrivit sursei citate, au rămas la faţa locului, pentru supraveghere, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri politice » Incendiu la Spitalul Robănescu. Ciolacu: Ăsta este sistemul public în acest moment. Copiii vor fi transferaţi înapoi. Vreau o anchetă într-un termen rezonabil