Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iohannis, despre scenariul privind rocada prezidenţială: "Funcţia nu se joacă la masa verde". Şeful statului insistă pentru comasarea alegerilor

Klaus Iohannis a declarat, înainte de summitul de la Bruxelles, că "cetăţenii României aleg cine este preşedinte, iar funcţia nu se negociază la masa nerde", referindu-se la scenariul rocadei prezidenţiale lansat de PSD, potrivit surselor Observator. Totodată, şeful statului insistă pentru comasarea "unor rânduri de alegeri", cerând Coaliţiei de guvernare să ia o decizie cât mai curând. 

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 13:57

Pesediştii au lansat marţi seară varianta unei rocade prezidenţiale, adică la Cotroceni să ajungă pe rând un social democrat şi un liberal, aşa cum au făcut cu premierii. Marcel Ciolacu o consideră "o idee foarte bună" şi spune că vrea mandat complet, dar liberalii insistă ca ei să dea primii preşedintele.

"O idee foarte bună (n.red. rocada la alergerile prezidenţiale), dar să fie pe mandat complet", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. "Mă vedeţi tot pe mine acolo? Analizăm! M-am dus si am spus asta e mandatul, haide sa facem rocada!", a declarat Nicolae Ciucă, preşedintele PNL. Liderii PSD spun că Marcel Ciolacu ar trebui să candideze la alegerile prezidentiale. Altă variantă ar fi ca Mircea Geoană, actualul secretar adjunct al NATO, să revină în partid si să lupte în competitia internă. "Păi, cum să participe? Conform statutului actual nu poate să participe. Domnul Geoană a plecat, şi-a făcut partid", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, a transmis însă Coaliţiei "că funcţia de preşedinte nu se joacă la masa verde, cetăţenii României aleg cine este preşedinte".

Vezi și

Comasarea alegerilor

Pe acelaşi subiect

"Discuţia este una legitimă. Patru rânduri de alegeri este foarte mult. Ar fi o soluţie să se comaseze unele rânduri de alegeri, să se ia o decizie cât mai repede", a declarat joi şeful statului, înaintea summitului de la Bruxelles. 

În privinta comasării există două variante. Prima, alegerile europarlamentare de pe 9 iunie să fie comasate cu cele locale. Altă propunere ar fi comasarea scrutinului local cu primul tur din prezidenţiale, în luna septembrie. "Orice demers trebuie sa fie unul constitutional si in folosul democratiei", a declarat Nicolae Ciucă, preşedintele PNL.

Între timp, partidele de coaliţie se pregătesc intens pentru votul de la locale. În PSD, Gabriela Firea şi-a asumat candidatura la Primăria Capitalei, dar nu a primit garanţiile pe care le aştepta de la Marcel Ciolacu. "Am auzit şi eu aseară diferite propuneri, să se realizeze mai multe sondaje, să existe alegeri preliminare. Vom afla direct care sunt colegii noştri, primari de Sectoare sau parlamentari care doresc să se înscrie", a declarat Gabriela Firea, preşedinte PSD Bucureşti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Iohannis, despre scenariul privind rocada prezidenţială: "Funcţia nu se joacă la masa verde". Şeful statului insistă pentru comasarea alegerilor