"Te doare capul. Nu se poate explica rațional". Kelemen Hunor, despre situația de la ANPC
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că situația de la ANPC "nu se poate explica rațional" și că "te doare capul": în București lucrează la fel de mulți oameni cât în toate județele la un loc.
Kelemen Hunor a declarat, marți seară, că are încredere în premierul Ilie Bolojan și îl susține în măsurile de reformă pe care acesta le pregătește, punctând că el ar fi început cu administrația centrală, locală și apoi cu măsurile fiscale.
"Astăzi (...) am discutat acel punct din pachetul 2, despre administraţia locală şi reforma în administraţie locală, pe de o parte, pe de altă parte, reducerile de personal. Deci ceea ce rămâne şi a fost blocat, rămâne blocat încă vreo 10 zile, 2 săptămâni, fiindcă toată lumea doreşte să ajungem la o soluţie. Ţinta este relativ simplă şi clară şi am discutat aceste aspecte, liniştit fiecare cu toate argumentele şi de aceea şi durat mai mult, fiindcă suntem într-un impas din care sunt convins că am ieşit şi vom găsi acea soluţie care poate fi agreată de toată lumea. (...) Avem două săptămâni, asta am stabilit, până în 15 septembrie, să venim cu o soluţie aplicabilă şi justă, că trebuie o soluţie justă (...). Şi vom găsi până în 15 septembrie o soluţie ca să putem să venim în Parlament, că trebuie adoptat în Parlament, prin asumare", a spus liderul UMDR la Digi 24, potrivit Agerpres.
Acesta a arătat că există o problemă privind gestionarea informaţiilor de la nivelul autorităţilor locale. "Raportările de la prefecturi nu au o standardizare şi de aceea datele erau diferite, ce a primit şi ce are Ministerul Dezvoltării şi ce a primit de la prefecturi. (...) Asta e o problemă şi am spus că, dacă nu vom rezolva, e greu de lucrat. Premierul, miniştrii, tot timpul trebuie să aibă posibilitatea de a vedea exact situaţia la zi, după care, bineînţeles, trebuie să vedem cum gestionăm în aşa fel încât de la localităţile mici până la municipii mari, reşedinţe de judeţ, lucrurile să fie funcţionale, că nu poţi să abandonezi nicio comunitate, nu poţi spui că reducem numărul de personal şi după aceea rămâi cu 4-5-6 oameni. (...) Şi vorbim şi de administraţia centrală, unde reducerile vor fi la fel, vorbim de personal, fiindcă avem un deficit mare, se ştie", a menţionat preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor a vorbit şi despre impactul bugetar al acestor măsuri. "Ne întreabă lumea cât vom economisi. Deci dacă mergem cu 10%, asta înseamnă la nivel naţional 13.000 de posturi efectiv ocupate la nivelul administraţiei locale, înseamnă 1,4-1,5 miliarde de lei pe an. Dacă la această sumă adăugăm şi administraţia centrală, probabil că se va dubla suma, dar eu am spus că trebuie să facem şi la administraţie centrală, şi la administraţia locală, aceste restructurări", a explicat el.
Din punctul său de vedere, măsurile luate de Guvern ar fi trebuit să înceapă cu cele din administraţie. "Eu aş fi început cu administraţia centrală, locală, după aceea măsurile fiscale. Dacă era să decid singur şi dacă eu singur aş fi avut majoritate, dar nu era cazul şi nu e cazul. (...) Sunt ministere supradimensionate, sunt ministere care au un deficit de personal, dar la agenţii te doare capul. Protecţia Consumatorilor în centrală, în Bucureşti, sunt la fel de mulţi oameni ca în toate judeţele la un loc. Deci nu se poate explica raţional şi am dat doar un singur exemplu, dar sunt multe alte exemple. Deci eu cred că la administraţia centrală e obligatoriu. Trebuie să reducem acolo unde există astfel de vârfuri, ca să spun aşa. (...) Deci eu am încredere în Bolojan şi îl susţin pe el, fiindcă e omul care doreşte să facă şi are şi puterea şi determinarea şi asta au zis şi colegii", a adăugat Kelemen Hunor.
Bolojan: Protecţia Consumatorilor ar funcţiona fără probleme cu o reducere de 20% a posturilor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar funcţiona, fără probleme, cu o reducere de 20% a posturilor, a declarat premierul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria. El a menţionat că astfel de analize trebuie realizate la nivelul fiecărei autorităţi publice centrale.
"Acest pachet a fost agreat de coaliţia de guvernare. La început am agreat că vom face o reducere de personal şi în administraţia centrală, şi în administraţia locală. Şi trebuie să facem acest lucru, dacă într-adevăr ne ţinem de cuvânt. Acest pachet trebuie urmat în paralel de reduceri în administraţia centrală, pentru că aici sunt alte structuri de salarizare importante. Şi am făcut o analiză pe o primă autoritate, cea pentru Protecţia Consumatorilor, şi am constatat că, fără niciun fel de probleme, cu o reducere de 20% a posturilor, lucrurile pot funcţiona cel puţin la fel de bine, ba cu performanţe suplimentare şi cu cheltuieli de personal mult diminuate", a spus premierul.
Bolojan a remarcat că nu sunt foarte mulţi oameni dispuşi să îşi asume veştile privind reducerea de personal. "Nu este un lucru uşor reducerea de personal şi, în general, reducerea de cheltuieli. De aceea, pentru că acestea sunt cotate ca nişte veşti proaste, uneori parcă le dai singur de veste. Pentru că atunci când se dau veşti de genul acesta - şi mai ales când trebuie să le faci - nu sunt foarte mulţi oameni dispuşi să le asume. Dar trebuie să facem şi asta, pentru că altfel structura noastră de cheltuieli rămâne dezechilibrată şi riscăm să nu reuşim să recuperăm aceste componente de deficit", a afirmat prim-ministrul.
El a subliniat că, în cazul nu sunt adoptate măsuri pentru reforma administraţiei publice locale, care să vizeze o reducere efectivă de personal la instituţiile supradimensionate, cel de-al doilea pachet de măsuri va fi incomplet. "Mie, personal, nu mi se pare normal să luăm impozite suplimentare pe proprietate de la fiecare locuinţă din România şi, în loc ca banii pe care îi luăm de la cetăţeni să meargă la cofinanţare investiţii, nu cred că este normal să se ducă într-o gaură neagră, care înseamnă cheltuieli inutile şi nejustificate în administraţia publică din România", a spus premierul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰