Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis, întâmpinat de protestatari, la intrare în biserică, în Sibiu. O femeie i-a strigat: "Jó napot kívánok, PSD!"

Preşedintele Klaus Iohannis a fost, duminică, împreună cu soţia la biserică în Sibiu, iar înainte de a intra o femeie i-a strigat ”Jó napot kívánok, PSD!". De asemenea, un bărbat a afişat mesajul ”La biserică...degeaba”. Protestul vine în contextul negocierilor dintre PNL şi PSD pentru formarea unei majorităţi, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 14.11.2021 , 14:23

Klaus Iohannis, întâmpinat de protestatari, la intrare în biserică, în Sibiu. O femeie i-a strigat: "Jó napot kívánok, PSD!"

Preşedintele Klaus Iohannis, care petrece sfârşitul de săptămână la Sibiu, a mers, duminică, cu soţia la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu. Înainte de a intra în biserică o femeie i-a strigat ”Jó napot kívánok, PSD!", mesaj pe care preşedintele însuşi la rostit, în aprilie 2020, pentru a ataca PSD.  

Iohannis nu s-a oprit cu protestatarii şi nici nu a făcut declaraţii

De asemenea, un bărbat a afişat, pe o foaie, mesajul ”La biserică...degeaba”. Şeful statului nu s-a oprit cu protestatarii şi nici nu a făcut declaraţii. Nemulţumirea sibienilor vine în contextul negocierilor dintre PSD şi PNL pentru formarea unui Guvern, alianţă pe care surse politice susţin că a cerut-o chiar preşedintele Klaus Iohannis. De altfel, un protest care vizează această colaborare dintre PNL şi PSD este programat, duminică, la Sibiu.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis, întâmpinat de protestatari, la intrare în biserică, în Sibiu. O femeie i-a strigat: "Jó napot kívánok, PSD!"