Klaus Iohannis şi-a depus, la BEC, candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al României
Candidatul PNL, Klaus Iohannis, şi-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central candidatura pentru un nou mandat la Cotroceni. După înregistrarea candidaturii, preşedintele a lansat un atac dur la adresa PSD, despre care a afirmat că a produs o imensă pagubă şi susţinând că a reuşit să prevină foarte multe dintre stricăciunile planificate de social-democraţi.
Candidatul PNL, Klaus Iohannis, şi-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central candidatura pentru un nou mandat la Cotroceni. După înregistrarea candidaturii, preşedintele a lansat un atac dur la adresa PSD, despre care a afirmat că a produs o imensă pagubă şi susţinând că a reuşit să prevină foarte multe dintre stricăciunile planificate de social-democraţi.
”Sunt foarte bucuros că poţi să vă anunţ: mi-am depus candidatura pentru încă un mandat de preşedinte al României şi împreună cu documentele mele am depus împreună cu PNL peste două milioane şi 200.000 de semnături ale românilor”, a anunţat preşedintele la ieşirea din sediul BEC.
El a apreciat că este un moment important şi a explicat de ce doreşte să candideze pentru un nou mandat.
”Toată lumea în aceste zile îşi declară cele mai bune intenţii şi cred că este momentul să spun ce mă motivează pentru a depune candidatura pentru încă un mandat. Este o perioadă complicată pentru România şi este nevoie de o muncă imensă pentru a repara tot ce a stricat PSD în aceşti aproape trei ani.
Este nevoie însă de modernizarea României, de spitale moderne, de autostrăzi, de şcoli curate, este nevoie de o administraţie care are în centrul ei cetăţeanul şi nu aparatul funcţionăresc. Toate aceste lucruri trebuie realizate trebuie reclădite şi trebuie să înţelegem cu toţii că acest lucru poate să fie de numit simplu ”România normală”. Ceea ce îmi doresc eu pentru ţara mea pentru România este o Românie normală. asta însemnând instituţii funcţionale, respectarea cu sfinţenie a drepturilor cetăţeneşti.
România normală este o ţară din care tinerii nu mai vor să plece, România normală este ţara în care mulţi dintre cei care au plecat vor să se întoarcă cu drag şi cu speranţă. În aceşti ani trebuie să vedem imensa paguba produsă de PSD şi cred că pot să spun acum, la sfârşit de mandat, că am reuşit prin mijloacele constituţionale, prin instrumentele la dispoziţia preşedintelui, să previn foarte multe dintre stricăciunile planificate de PSD.
Chiar recent am avut o reuşită notabilă foarte frumoasă împreună cu românii, când am reuşit la referendumul din 26 mai împreună cu 6 milioane şi jumătate de români să oprim distrugerea justiţiei planificată şi pusă parţial în operă deja de PSD”, a afirmat preşedintele.
Klaus Iohannis, o nouă candidatură
În opinia sa, este nevoie de muncă de reconstruire, de resetare, de normalizare, de modernizare a României. ”Sunt dispus să conduc această muncă, ştiu ce trebuie făcut şi împreună cu un guvern pro european, un guvern ales democratic, un guvern care se va constitui fără îndoială în jurul PNL, vom face această muncă. Vom face această muncă pentru români”, a precizat Klaus Iohannis, subliniind că, dacă spune că PSD trebuie îndepărtat de la putere, înseamnă că trebuie îndepărtat prin mijloace democratice şi constituţionale şi în niciun caz altfel.
”În condiţiile în care PSD a obţinut un rezultat important la alegerile parlamentare, ceea ce am putut să fac pot să vă asigur că am făcut, dar pentru România PSD a fost o catastrofă. Toate instituţiile care prin incompetenţă, prin rea credinţă, prin cocotarea unor politruci în vârful lor, care nu au nimic de a face cu o muncă serioasă dedicată României, aceste lucruri trebuie reparate. Sunt multe instituţii din România care trebuie pur şi simplu reparate iar această muncă este de durată şi se poate realiza, dar numai în situaţia în care preşedintele colaborează efectiv cu guvernul, în care guvernul doreşte să colaboreze efectiv cu preşedintele”, a mai declarat preşedintele.
Şeful statului a venit însoţit de liderul PNL, Ludovic Orban, fiind aşteptat de mai mulţi membrii PNL, dar şi de simpatizanţi. Mai multe persoane i-au urat succes, Iohannis răspunzându-le ”Doamne ajută!”
”Multumesc că sunteţi alături de mine”, a spus Iohannis înainte de a intra în sediul BEC.
Numele candidatului PNL a fost scandat de mai multe persoane prezente în faţa sediului BEC.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰