Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis răspunde ministrului Sorina Pintea la afirmația ”un popor de infractori”

Klaus Iohannis a replicat Ministrului Sănătății, Sorina Pintea”, la afirmația că românii sunt ”un popor de infractori”. ”Dacă referă la partidul domniei sale şi la guvernul din care face parte este trist”, a spus Președintele.

de Cristian Toteştean

la 08.05.2019 , 18:32

Klaus Iohannis în declarații de presă la Sibiu Aflat la Sibiu, Klaus Iohannis a replicat Sorinei Pintea la afirmația că românii sunt un popor de infractori - Mediafax Foto via Hepta

Klaus Iohannis a replicat Ministrului Sănătății, Sorina Pintea”, la afirmația că românii sunt ”un popor de infractori”. ”Dacă referă la partidul domniei sale şi la guvernul din care face parte este trist”, a spus Președintele.

Aflat la Sibiu, în pregătirea summitului Consiliului European, Klaus Iohannis a fost întrebat despre afirmația făcută de Sorina Pintea, că românii ar fi ”un popor de infractori”.

"Acuma, doamna ministru face parte dintr-un guvern şi dacă se referă la partidul domniei sale şi la guvernul din care face parte este trist, dacă avem un partid şi un guvern care face parte din categoria enunţată de domnia sa, poate ar face bine cu toţii să plece acasă şi să ne lase pe noi românii să ne construim viitorul fără infractori", a replicat Klaus Iohannis.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Sănătății a făcut controversata afirmație marți într-o dezbatere publică.

"Nu ştiu dacă ştiţi, am publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii modificarea amenzilor pentru măsuri ingienico-sanitare, pentru depăşirea timpilor de staţionare în Unitatea de Primiri Urgenţe. Vă spun foarte sincer, m-a amuzat reacţia unora de după şi mă gândeam, sper să nu mă citeze nimeni, eu cred că suntem un popor de infractori. În momentul în care se măresc amenzile, protestăm. Păi dacă eu n-am de gând să încalc legea, de ce să fiu supărat că cresc amenzile?”, a declarat Sorina Pintea.

Sursa: News.ro

Cristian Toteştean Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis răspunde ministrului Sorina Pintea la afirmația ”un popor de infractori”