Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Liderul deputaţilor USR-PLUS afirmă că va fi discutată o eventuală ieșire de la guvernare, după revocarea lui Vlad Voiculescu

Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu s-a declarat surprins miercuri de revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii, precizând că va avea loc o discuţiie a conducerilor USR PLUS. Întrebat despre ieşirea de la guvernare, el a precizat că este o decizie de partid, că vor avea loc şedinţe ale conducerii alianţei, iar discuţiile se vor face cu toate opţiunile pe masă, admiţând că sunt colegi care solicită retragerea din coaliţie.

de Redactia Observator

la 14.04.2021 , 11:56

Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuț Moșteanu Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuț Moșteanu - Facebook
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

"Orice variantă este pe masă. Sunt colegi care susţin şi această variantă, de asta va fi o discuţie serioasă, calmă, aşezată, astăzi în birourile naţionale reunite, după ce vom avea toate detaliile din cadrul acestei discuţii de dimineaţă şi vedem cum facem în continuare.

Pe mine unul mă surprinde, mai ales că am fost şi la discuţia din coaliţie de luni, în care părea că lucrurile-s clare, ne-am clarificat şi am stabilit cum şi am stabilit că mergem împreună în această formulă în continuare", a afirmat Moşteanu.

Deputatul Ionuț Moșteanu susține că situația actuală poate fi considerată o criză politică. "E o surpriză că a fost demis fără o discuție în coaliție".

Articolul continuă după reclamă

"În plină pandemie trebuie să primeze următoarele: Să nu mai moară români, să avem norme eficiente de a preveni și accelerarea vacinării, prioritizând categoriile de risc, dar și relansarea economiei. Avem o structură a Guvernului decisă acum trei luni și jumătate. Discuțiile vor fi în birourile naționale reunite, acolo vom decide dacă mergem în continuare, apoi dacă da, vom decide cine merge mai departe", a declarat Moșteanu. 

Pe acelaşi subiect

Vlad Voiculescu, revocat din funcție

Premierul Florin Cîțu anunță că miercuri i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Potrivit unor surse Observator, varianta USR pentru acest portofoliu ar fi senatorul Adrian Wiener.

De asemenea, Florin Cîțu a decis demiterea din funcţia de secretar de stat la ministerul Sănătăţii a Andreei Moldovan, decizia urmând să fie publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de miercuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Liderul deputaţilor USR-PLUS afirmă că va fi discutată o eventuală ieșire de la guvernare, după revocarea lui Vlad Voiculescu