Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ceremonia de validare a lui Nicuşor Dan la CCR. "Vor fi multe provocări şi sper că le vom duce la bun sfârşit. Societatea a dat dovadă de înţelepciune"

Nicușor Dan a fost validat ca președinte al României în cadrul unei ceremonii solemne la Curtea Constituțională, joi, de la ora 12:00.  După acest moment, președintele ales urmează să depună jurământul în fața Parlamentului. Ceremonia de învestitură ar putea avea loc chiar lunea viitoare.

de Redactia Observator

la 22.05.2025 , 14:24

UPDATE: "Mulţumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la alegerile din mai şi au dat legitimitate noului preşedinte. Vreau să îi mulţumesc domnului Bolojan pentru perioada de iterimat. Urmează un nou capitol în istoria recentă şi contemporană a României. Vor fi multe provocări şi sper că le vom duce la bun sfârşit. Societatea a dat dovadă de înţelepciune. Voi lupta pentru prosperitatea economică a ţării şi voi fi un partener al mediului de afaceri, un garant al libertăţilor cetăţeneşti. Vă mulţumesc", a declarat Nicuşor Dan, la preluarea mandatului.

"Este o onoare pentru mine să particip astăzi la această ședință publică a Curții și am o mulțumire personală că închidem în condiții democratice un ciclu electoral pe care trebuia să-l închidem anul trecut. Aceste alegeri, prin modul corect în care au fost organizate, prin prezența mare a românilor la vot, prin diferența de voturi, arată capacitatea țării noastre de a organiza alegeri libere și corecte și faptul că suntem un stat democratic care asigură libertățile cetățenilor. E un nou început, un început al încrederii, un început de speranță și un început mai mare de prosperitate. Îi urez mult succes în această onorată funcție domnului președinte Nicușor Dan și sper să auzim de lucruri bune despre țara noastră", a declarat Ilie Bolojan, în cadrul ceremoniei. 

Ilie Bolojan şi Nicuşor Dan au sosi separat, fiind întâmpinaţi de preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache.

Articolul continuă după reclamă

Validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 18 mai are loc după ce Curtea Constituţională a respins cererea candidatului AUR George Simion de anulare a scrutinului. Potrivit Legeii pentru alegerea preşedintelui Curtea Constituţională validează rezultatul scrutinului, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales.

Nicuşor Dan, validat ca președinte

Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte, iar al treilea i se înmânează acestuia.

Conform Constituţiei, candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive. Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.

"Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate", prevede Constituţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Ceremonia de validare a lui Nicuşor Dan la CCR. "Vor fi multe provocări şi sper că le vom duce la bun sfârşit. Societatea a dat dovadă de înţelepciune"