Antena Meniu Search
x

Video Miza Summitului de la Bucureşti. Ce decizii vitale pentru securitatea regiunii se iau în capitala României

A fost reuniune de vârf azi în Capitală! Nouă preşedinţi au participat la un summit al Europei de Est, pentru a-şi pregăti strategia înaintea summit-ului NATO de la Madrid de la sfârşitul acestei luni. Liderii cer ca în noua strategie a alianţei să fie stipulat negru pe alb faptul că Rusia reprezintă cea mai "semnificativă și directă amenințare la adresa securității euroatlantice".

de Redactia Observator

la 10.06.2022, 19:32

Vezi și

Preşedinţii statelor din formatul Bucureşti 9 s-au întâlnit la Palatul Cotroceni. Doar şapte preşedinţi au fost fizic în Capitală. Preşedinţii Cehiei şi Slovaciei au participat online, din cauza problemelor de sănătate. La fel şi invitatul de onoare, secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg are zona zoster, o afecţiune dezvoltată post-COVID. "Trecem printr-un moment crucial pentru regiunea euro-atlantică şi în mod special pentru noi, statele membre NATO de pe flancul de est", a declarat Klaus Iohannnis, preşedintele României. "Ucraina luptă cu invadatorii ruşi de patru luni deja, iar NATO se pregăteşte pentru summitul de la Madrid", a declarat Andrzej Duda, preşedintele Poloniei.

Discuţiile NATO sunt întâmpinate cu ironie de Rusia

În spatele uşilor închise, liderii din B9 au discutat despre agresiunea Rusiei, aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO şi despre măsuri de securitate în regiunea Mării Negre. "Rezultatul pe care îl urmărim este o prezență NATO consolidată pe Flancul Estic, unitară și coerentă, robustă, credibilă și sustenabilă, în special la Marea Neagră – cea mai expusă amenințărilor Rusiei", a declarat Klaus Iohannnis, preşedintele României. Şi preşedintele Statelor Unite a transmis un mesaj. Joe Biden a întărit angajamentul ţării sale pentru asigurarea securităţii statelor B9 în faţa oricăror acte de agresiune.

"Îi mulţumim preşedintelui SUA Joe Biden pentru scrisoare în care îşi întăreşte sprijinul pentru formatul B9", a declarat Andrezej Duda, preşedintele Poloniei. La final, cei nouă şefi de stat au adoptat o declaraţie comună cu 11 puncte în care condamnă agresiunea "neprovocată şi nejustificată" a Rusiei împotriva Ucrainei, reafirmă sprijinul pentru suveranitatea Ucrainei şi cer ca în noua strategie NATO să fie stipulat că Federaţia Rusă este cea mai "semnificativă și directă amenințare la adresa securității euroatlantice".

Discuţiile NATO sunt întâmpinate cu ironie de Rusia. "Suntem deschişi dialogului (cu Europa), însă este nevoie de doi pentru tango. În orice caz, în acest moment, partenerii noştri din Vest dansează de unii singuri", a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Summitul NATO de la Madrid, în care va fi adoptată strategia de viitor a Alianţei în contextul războiului din Ucraina, va avea loc între 29 şi 30 iunie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri politice » Miza Summitului de la Bucureşti. Ce decizii vitale pentru securitatea regiunii se iau în capitala României