Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Modificarea Constituţiei, pe agenda PSD. Sorin Grindeanu: ”Se impune o discuţie despre reorganizarea administrativă”

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democrații au convenit cu liberalii din PNL ca anul viitor să se poarte o discuție în coaliție pe tema revizuirii Constituției. ”Cele 8 regiuni istorice merită o discuție”, a spus Sorin Grindeanu.

de Redactia Observator

la 30.11.2021 , 22:04

Sorin Grindeanu, despre modificarea Constituţiei: ”Se impune o discuţie despre reorganizarea administrativă” Sorin Grindeanu, despre modificarea Constituţiei: ”Se impune o discuţie despre reorganizarea administrativă” - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Sorin Grindeanu a spus că regionalizarea e o temă de dezbatere în cazul revizuirii Constituției.

"Am fost preşedinte de Consiliu Judeţean la Timiş. Partenerii noştri din vestul Europei sunt regiuni. Nu putem să comparăm Bavaria cu orice judeţ al României. Şi atunci aceste regiuni, cele 8 istorice, merită o discuţie. Am fi parteneri cel puţin teritorial, am putea să ne apropiem de ceea ce însemană regiunile din vestul Europei. Am putea să avem o discuţie despre republică. O discuţie serioasă cel puţin de clarificare a atribuţiilor preşedintelui trebuie să fie şi o clarificare prin modificarea Constituţiei. Cred că putem să clarificăm atribuţiile, atât a premierului, cât şi a preşedintelui, cât şi alte lucruri care sunt în ceaţă printr-o revizuire a Constituţiei”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de news.ro.

Sorin Grindeanu a mai spus că în cadrul negocierilor cu PNL s-a discutat despre cota unică de impozitare şi că o decizie în acest sens a fost amânată pentru anul viitor.

Articolul continuă după reclamă

"A fost parte a negocierilor din acele săptămâni, exact ceea ce spunea Marcel Ciolacu şi da, am convenit împreună ca anul viitor, acum fiind şi contratimp, şi vine şi perioada în care trebuie să facem şi bugetul, nu puteam să schimbăm foarte multe lucruri, dar anul viitor trebuie să existe o discuţie aşezată din acest punct de vedere, cu argumente pro şi contra, fără patimă, pentru că pot exista foarte multe argumente pro, adică să rămână cota unică, dar noi nu avem cotă unică în acest moment, e doar o poveste ce vând unii. Sau să facem lucrurile pe care le fac majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, acele cote diferenţiare. Repet, această discuţie trebuie să fie aşezată", a declarat Sorin Grindeanu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri politice » Modificarea Constituţiei, pe agenda PSD. Sorin Grindeanu: ”Se impune o discuţie despre reorganizarea administrativă”