Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicuşor Dan nu vrea premier tehnocrat. Liderii PSD din teritoriu fac presiuni pentru a intra la guvernare

Negocierile pentru formarea Guvernului au început cu frâna de mână trasă. PSD a propus varianta unui premier tehnocrat, dar preşedintele Nicuşor Dan a respins această variantă.  

de Marius Gîrlaşiu

la 29.05.2025 , 14:29

Preşedintele Nicuşor Dan a respins, joi, varianta unui premier tehnocrat, un scenariu care a fost pus pe masa negocierilor de liderii PSD. Şeful statului spune că în acest moment este nevoie de o asumare politică şi că noul guvern, indiferent în ce formula va fi el, ar trebui să fie condus de un premier politic cu autoritate deplină.

Nicuşor Dan a declarat că partidele au înţeles că în acest moment este nevoie de asumare politică pentru planul de măsuri fiscale, pentru tăierea de cheltuieli şi pentru eventualele majorări de taxe şi impozite. Aşadar iese din discuţie varianta unui premier tehnocrat şi iese din discuţie şi varianta unui guvern minoritar pentru că nu doar preşedintele Nicuşor Dan, ci şi partidele politice de dreapta PNL, USR şi chiar Kelemen Hunor, liderul UDMR, au respins varianta unui guvern minoritar. Toţi au spus că este nevoie, în acest moment, de un guvern cu majoritate stabilă şi confortabilă în Parlament.

Cheia este însă la PSD, partidul care are cei mai mulţi deputaţi şi senatori în actuala formulă a Parlamentului. De PSD depinde dacă vom avea un guvern cu majoritate stabilă. Sorin Grindeanu, liderul social-democraţilor, spunea miercuri că partidul său va lua decizia de a intra sau nu la guvernare abia după ce va face o largă consultare cu toată baza partidului.

Articolul continuă după reclamă

Urmează ca în perioada următoare, potrivit surselor Observator, să existe o consultare cu toţi cei peste 1.700 de primari PSD şi cu liderii judeţeni ai partidului, care să ia această decizie, apoi într-o şedinţă a Comitetului Naţional al PSD să se decidă clar pe ce cale urmează să o ia partidul. Potrivit surselor Observator, majoritatea edililor şi liderilor social-democraţi îşi doresc ca partidul să intre la guvernare. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri politice » Nicuşor Dan nu vrea premier tehnocrat. Liderii PSD din teritoriu fac presiuni pentru a intra la guvernare