Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Magistraţii îşi apără pensiile la Cotroceni. Negocieri cu Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan

Întâlnire crucială la Palatul Cotroceni, în plin scandal legat de reforma pensiilor speciale. Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan discută cu reprezentanţii magistraţilor, după ce asociaţiile acestora au criticat dur reforma pregătită de Guvern. CSM susţine că măsurile anunţate de premier ar afecta grav independenţa Justiţiei. 

de Marius Gîrlaşiu

la 01.08.2025 , 18:16

Negocierile de azi de la Palatul Cotroceni vin pe fondul unui conflict deschis, între magistrați, pe de o parte şi pe de altă parte între președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Asta după ce șeful executivului a anunțat recent principalele măsuri care vor fi incluse în reforma pensiilor speciale.

Imediat a venit o reacție dură din partea Consiliului Superior al Magistraturii, care a transmis că reforma pregătită de guvern afectează grav independența justiției și ar putea duce la distrugerea întregului sistem de justiție.

Principalele măsuri anunțate de Ilie Bolojan vizează vârsta de pensionare a magistraților, care ar urma să ajungă la 65 de ani, la fel ca în sistemul public de pensii. De asemenea, se prevede creșterea vechimii necesare pentru pensionare anticipată, de la 25 de ani în prezent, la 35 de ani. Asta înseamnă că magistrații s-ar putea pensiona cel mai devreme la vârsta de 58 de ani, față de 48 de ani în prezent, și ar urma să piardă 2% din pensie pentru fiecare an care lipsește din vechimea minimă necesară pensionării.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult, cuantumul pensiei speciale ar urma să ajungă la 70% din salariul net, față de 80% din salariul brut în prezent. E lesne de înțeles de ce magistrații au contestat dur aceste măsuri anunțate de premierul Ilie Bolojan, care reprezintă în acest moment doar o bază de pornire pentru negocieri, spunea ministrul Justiției. Radu Marinescu este prezent și el la negocierile de la Palatul Cotroceni.

Potrivit acestuia, ministerul pe care îl conduce nu a luat parte la consultări pentru draftul reformei pensiilor speciale pe care premierul l-a trimis către CSM.

Amintim şi că CSM a refuzat să dea un aviz consultativ pe acest draft, spunând că premierul nu are atribuția de a legifera în acest caz și că nu vorbim de un proiect de lege, ci de un draft cu propuneri din partea guvernului României.

Trebuie menționat și că România riscă să piardă 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Suma este blocată de Comisia Europeană pentru că guvernul nu a reușit să demareze reforma pensiilor speciale.

Magistraţii îşi apără pensiile la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va discuta vineri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții magistraților privind propunerile Guvernului de modificare a vârstei și cuantumului pensiilor acestei categorii profesionale. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat joi că profesioniștii din Justiție sunt invitați la Palatul Cotroceni pentru o discuție cu președintele privind propunerile de modificări legislative care privesc magistrații.

"Mâine (n.r. - vineri) suntem invitați la Palatul Cotroceni pentru a purta discuții pe acest aspect. Coaliția deja a comunicat că orice proiect final va trebui să reflecte voința și opinia întregii coaliții. A face propuneri este în competența prim-ministrului. Am făcut aceste propuneri. Suntem invitați la o discuție constructivă și vom face acest lucru", a declarat Marinescu.

Miercuri, președintele Nicușor Dan a menționat că dorește o discuție cu toții factorii interesați de subiectul pensiilor magistraților. "Mă interesează subiectul ăsta - calitatea actului de justiție dintr-o țară e foarte important, deci în zilele imediat următoare vor avea loc discuții cu toții reprezentanții magistraților, ministrul Justiției, prim-ministrul, toată lumea, astfel încât o dată pentru totdeauna să închidem acest subiect și să existe predictibilitate în meseria asta de magistrat", a spus Nicușor Dan, care a arătat că este total aberant ca în legea actuală pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul.

Totodată, Nicușor Dan a declarat că din analiza a 74 de cereri de pensionare ale magistraților care i-au fost trimise rezultă o întrebare către CSM: "ce este cu această debandadă?", menționând că majoritatea cererilor nu indică o dată precisă de pensionare.

Reacţiile magistraţilor la reforma pensiilor speciale 

Reacții au venit și din partea magistraților. Patru asociații profesionale ale magistraților au susținut că proiectul de modificare a condițiilor de pensionare în cazul judecătorilor și procurorilor reprezintă o "tentativă de modificare iresponsabilă și lipsită de loialitate constituțională" și au respins "campania constantă de denigrare, decredibilizare a sistemului judiciar", care are ca scop "destabilizarea violentă și ireversibilă a puterii judecătorești".

Asociațiile profesionale ale magistraților au solicitat judecătorilor de la Instanța supremă să aibă în vedere sesizarea Curții Constituționale pentru controlul legii înainte de promulgare, iar CSM să convoace adunările generale ale magistraților pentru a dezbate acest proiect. De asemenea, s-a solicitat președintelui CSM să sesizeze CCR cu privire la conflictul juridic de natură constituțională între puterile statului.

Asociația Forumul Judecătorilor din România este de părere că propunerile Guvernului de modificare a vârstei și cuantumului pensiilor ar putea determina pensionarea sau demisia "imediată" a peste 1.000 de judecători și procurori.

Ce conţine reforma pensiilor speciale

Marți, premierul Ilie Bolojan a anunțat propunerile în cazul magistraților"Propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea și în sistemul de justiție în pensie la vârsta standard de 65 de ani. De asemenea, față de vechimea pe care astăzi o prevede legea, de 25 de ani, ceea ce permite pensionarea la 48 de ani, propunem o creștere a vechimii după care te poți pensiona la 35 de ani.

Asta înseamnă că există posibilitatea ca un magistrat care lucrează de la început în sistemul din România să iasă la pensie mai repede, dacă dorește, dar nu la 48 de ani, ci la 58 de ani. În aceste condiții, ar urma ca pentru fiecare an pentru care optează să iasă mai repede la pensie să piardă două procente din pensie", a explicat Ilie Bolojan.

De asemenea, premierul a propus ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut, cum este în prezent. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri politice » Magistraţii îşi apără pensiile la Cotroceni. Negocieri cu Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan