Noua lege ANI, adoptată de plen. USR strânge semnături pentru a o ataca la CCR, PNL susţine demersul
Noua lege a ANI a trecut de Senat cu 105 voturi pentru, opt împotrivă şi şapte abţineri. USR va strânge semnături pentru a o ataca la CCR, iar PNL a anunțat în plen că va susține demersul.
Proiectul a fost adoptat cu amendamentele PSD şi AUR, contestate de USR, care i-ar fi vizat şi pe liderul USR, Dominic Fritz, primarul Timişoarei, şi, respectiv, pe partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru.
Potrivit textului adoptat, "persoanelor faţă de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese şi pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicţiei prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătoreşti, le încetează de drept funcţia, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Cine va fi obligat să depună declarații de avere și de interese
De asemenea, proiectul adoptat prevede că şi "persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi" va fi obligată să depună declaraţii de avere şi interese.
Actul normativ stipulează că 47 de categorii de demnitari au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi de interese, Agenţia Naţională de Integritate urmând să publice pe site-ul instituţiei, în termen de 60 de zile, declaraţiile de interese financiare.
Senatorul Glad Varga a precizat că PNL este pentru adoptarea proiectului, pentru că România are nevoie de îndeplinirea jaloanelor din PNRR iar această iniţiativă legislativă promovată de liberali contribuie la atingerea acestui obiectiv. "Totodată, întrucât amendamentele introduse de PSD şi AUR ridică posibile probleme de constituţionalitate, vom susţine demersul de verificare a constituţionalităţii", a declarat Glad Varga.
Cristina Dumitrescu (AUR) a afirmat că "incompatibilii nu au ce să caute în funcţii publice". Ea a adăugat că, în privinţa persoanelor care au relaţii asemănătoare celor dintre soţi, acest termen există în Codul penal şi Codul administrativ, potrivit Agerpres.
"Partenerii de acelaşi sex nu există în România. Dacă nu era bun amendamentul nostru, doamna Grădinaru nu şi-ar mai fi depus declaraţia de avere. Şi în ce calitate şi l-a depus?", a mai spus Dumitrescu.
Senatorul USR Ştefan Pălărie a susţinut că acest proiect de lege, care este "amendat şi mutilat cu prevederi AUR şi PSD", are probleme de neconstituţionalitate.
"Acest text nu este constituţional. PSD, pe de o parte în concubinajul cu AUR, a solicitat foarte mult să modifice o prevedere a legii camuflată la norme tranzitorii, spunând în felul acesta de fapt că legea retroactivează, adică modifică sancţiuni, pedepse şi le aplică pentru decizii de justiţie date în trecut. Asta face acest proiect de lege profund neconstituţional, nu va ţine la nicio decizie CCR", a apreciat Pălărie.
El a mai arătat, "ca amuzament", referindu-se la amendamentul privind declararea averii de către "persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi", că "un ilustru pescar de ştiucă de la PSD avea o prietenă cu vreo 20 de ani mai tânără, iar un alt fost premier PSD avea şi el o prietenă cu vreo 20 de ani mai tânără".
"Această lege nu este aplicabilă, a fost măcelărită", a concluzionat Pălărie.
PSD apără amendamentul privind incompatibilitățile și conflictele de interese
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a replicat că, "tot ca amuzament, la PSD nu există părinte unu şi părinte doi".
Potrivit lui Zamfir, amendamentul privind persoanele aflate în incompatibilitate sau în conflict de interese este "absolut raţional şi corect".
"Amendamentul este raţional şi corect atâta timp cât o decizie a unei instanţe a stabilit că un ales local este în conflict de interese, există şi o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care stabileşte foarte clar încetarea mandatului. Şmecheria pe care o vor useriştii este, să spun aşa: sigur, încetează mandatul domnului Fritz, dar nu încetează de acum, de când a stabilit instanţa, ci să-l mai lăsăm doi ani în funcţie şi după cei doi ani, când îşi va termina mandatul, să i se aplice interdicţia de a candida trei ani de zile. Care e logica?", a spus Zamfir.
El a fost de părere că "logica elementară a oricărui om de bună-credinţă" este încetarea mandatului în cazul în care s-a stabilit conflictul de interese.
Senatoarea Pace Întâi România Nadia Cerva a afirmat că această lege importantă a fost transformată în "concubina Mirabela şi prinţişorul Fritz".
"Suntem în faţa unui proiect clar neconstituţional. V-aţi bătut joc de o lege de o importanţă... nici nu vreţi să ştiţi cât de importantă ar fi legea asta pentru România", a spus Cerva, menţionând că grupul său parlamentar s-a abţinut de la vot.
