Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Parlamentul şi-a reluat activitatea. Prima şedinţă s-a ţinut cu măsuri de protecție

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a spart gheaţa cu prima şedinţă la care au fost prezenţi fizic membrii, iar astăzi şedinţă de plen se va ţine cu o prezenţă redusă a deputaţilor.

de Redactia Observator

la 23.04.2020 , 12:16

  • Biroul Permanent al Camerei Deputaților are 13 membri.
  • Ședința s-a ţinut în Sala Mihai Viteazul.

Pentru prima dată în perioada stării de urgență ședința Biroului Permanent a Camerei Deputaților a avut loc cu prezența fizică a membrilor. Până acum toate ședințele se țineau doar prin videoconferință.

Marius Budăi, deputat PSD: Această dorință a noastră de a ne întâlni și fizic este ca ușor, ușor să restartăm și programul parlamentului în așa fel încât atunci când se va ridica starea de urgență să putem să reintrăm cu motoarele turate la maxim.

Lucian Viziteu, deputat USR: Cred că în aceste momente parlamentul trb să dea o dovadă a faptului că se poate lucra, respectând normele de siguranță impuse de autorități.

Vezi și

Laurenţiu Leoreanu, deputat PNL: Ideea a fost să putem avea o prezență fizică, o dezbatere.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților are 13 membri. Ședința s-a ţinut în Sala Mihai Viteazul, sala de ședințe a comisiei juridice a Camerei Deputaților, o sală mare care le permte membrilor să păstreze distanța recomandată de autorități.

Pentru această ședință au fost luate și alte măsuri de protecție. Astfel, sala a fost dezinfectată, au fost create trasee pentru fiecare parlamentar, la fel ca la votul pentru Guvernul Orban, iar toți membri au purtat măști și mânuși.

Deputații au decis și ca plenul de astăzi să aibă loc cu prezența a maximum 50 de membri, pentru prima dată de la decratarea stării de urgență.

Laurenţiu Leoreanu, deputat PNL: În ședinta de plen noi am stabilit să fie prezenți membri bp, președinții de comisii, inițiatorii de proiecte care au proiecte în dezbatere pe ordinea de zi și vorbitorii care sunt stabiliți d egrupurile parlamentare.

Lucian Viziteu, deputat USR: Este o extravaganță solicitată de domnii ciolacu și ponta. Parlamentul a făcut demersuri pentru a se digitaliza, dar domniile lor au insistat să avem o parte din dezbateri fizice.

Parlamentarii care au peste 65 de ani vor fi în continuare protejați și vor participa online la ședințe. De asemenea, imediat de starea de urgență va fi ridicată, deputații spera ca Parlamentul să revină la programul normal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Parlamentul şi-a reluat activitatea. Prima şedinţă s-a ţinut cu măsuri de protecție