Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Patru nume de specialişti în economie, vehiculate pentru funcţia de premier. Anca Dragu ar fi refuzat oferta

Blocaj total după trei săptămâni de negocieri pentru formarea guvernului. Partidele pro-europene nu au ajuns la o înţelegere nici pe măsurile fiscale şi nici în ceea ce priveşte viitorul premier. PSD insistă pe varianta rotativei guvernamentale, o idee respinsă categoric de Ilie Bolojan, care, în aceste condiţii, nu îşi mai asumă conducerea guvernului. Pentru a ieşi din impas, Nicuşor Dan ar putea recurge la un prim-ministru tehnocrat. Deja sunt vehiculate mai multe nume de specialişti în economie, precum Delia Velculescu, angajată a FMI, fosta ministră a Finanţelor, Anca Dragu, sau Ionuţ Dumitru, economistul şef al unei bănci comerciale. 

de Marius Gîrlaşiu

la 13.06.2025 , 19:20

Liderii partidelor pro-europene au mers separat, azi, la negocierile cu Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni. Asta după ce, la întâlnirea de ieri, unde au fost toţi prezenţi, discuţiile s-au încheiat cu scandal.

Surse politice spun că Ilie Bolojan a refuzat să preia şefia guvernului cu mandat limitat, prin rocada propusă de Partidul Social Democrat. Liderul PNL şi-ar dori funcţia de premier doar cu un mandat complet, până la alegerile parlamentare din 2028. De cealaltă parte, Sorin Grindeanu nu şi-a asumat nici el şefia guvernului în negocierile purtate la Palatul Cotroceni. PSD şi-ar dori poziţia de premier abia din 2027. Asta pentru a evita măsurile nepopulare care ar trebui adoptate pentru reducerea deficitului bugetar.

"Dacă vreți să-mi asum funcția de premier nu pot să stau cu sabia deasupra capului. Mandatul de premier nu poate fi pe ceas", ar fi răbufnit Bolojan, la negocieri, potrivit unor surse politice.

Articolul continuă după reclamă

Astăzi, liderul liberal a vorbit despre măsurile dure pe care viitorul guvern va trebui să le ia. "Premierul care foarte probabil va fi desemnat săptămâna viitoare, pentru a putea face performanţă, indiferent cine este el, are nevoie de o masă critică, de o susţinere în Parlament. Are nevoie de autoritate, pentru că aceste măsuri nu vor fi uşor de pus în practică. Estimez că niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creşteri, din păcate, de taxe şi impozite", a declarat Ilie Bolojan, preşedintele PNL.

Poziţia liderului liberal este susţinută şi de Domic Fritz, care a fost ales astăzi preşedinte al USR. "PSD, dacă vor să pună pe masă un nume, atunci pot să o facă. USR votează un premier credibil, cu autoritate. Momentan, singurul pe care îl văd corespunzând acestui profil este Ilie Bolojan", spune Dominic Fritz, preşedintele USR.

PSD, pe de altă parte, lasă din nou să se înţeleagă că ar putea trece în opoziţie: "Indiferent de poziția pe care o va avea față de viitorul guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru măsurile care protejează puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii sau continuarea proiectelor de investiții productive aflate în derulare", se arată într-un comunicat transmis, azi, de social-democraţi.

Surse: Două femei tehnocrat, printre propunerile de premier

Fără o propunere de premier din partea partidelor, Nicuşor Dan ar putea fi obligat să aleagă soluţia unui premier tehnocrat.

În cărţi este Delia Velculescu, un lucru anunţat în premieră de Observatornews.ro. Velculescu are 50 de ani, a studiat economia la universităţi de prestigiu din Statele Unite şi are o carieră de peste două decenii la Fondul Monetar Internaţional. A fost un om cheie în redresarea economică a Greciei, după ce ţara a intrat în incapacitate de plată.

"Reducerea datoriilor trebuie să vină mână în mână cu implementarea reformelor, ceea ce este esenţial", crede Delia Velculescu, economist.

Alt nume vehiculat este cel al economistului Ionuţ Dumitru, preşedinte al Consiliului Fiscal şi economist-şef la o importantă bancă. Dumitru a fost mereu activ în spaţiul public prin analizele sale macroeconomice şi prin îndemnul la reformarea instituţiilor de stat.

"Dacă ne uităm la cifre, după niciun fel de date, nu putem concluziona că în România se plătesc taxe mari. Ci percepem că plătim mult raportat la calitatea proastă a serviciilor pe care le primim", spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, ar fi şi el în cărţi pentru funcţia de premier tehnocrat. Opozant al ideii de impozit progresiv, propus de PSD, scrie chiar azi că România nu poate evita creşterea TVA.

"Această creștere ar trebui făcută cu cap. După ce va fi crescută, trebuie făcut loc pentru reducerea ei cât mai curând. Aceasta înseamnă începerea reformei cheltuielilor publice, eliminarea risipei. Pe măsură ce eliminăm risipa, reducem TVA", a declarat Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

S-a vorbit în anumite cercuri şi de Anca Dragu, fost ministru de Finanţe, în prezentator guvernator la Banca Naţională a Republicii Moldova. Croitoru şi Dregu au dat însă de înţeles că nu şi-ar dori funcţia de premier, spun surse Observator.

Varianta unui prim-ministru tehnocrat este respinsă de partide. "Nu credem că acum un premier tehnocrat este ceea ce este nevoie. Şi acesta este şi sensul în care discut în cadrul negocierilor", susţine Dominic Fritz, preşedintele USR.

"Preşedintele are o răbdare uriaşă. Ascultă pe fiecare, doreşte să înţeleagă problema. Soluţia trebuie să vină de la partide, nu de la preşedinte. De la majoritate. Până când majoritatea nu propune un premier, preşedintele nu are ce să facă, pentru că acel premier trebuie să aibă majoritate şi trebuie să treacă prin Parlament", spune Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.

Impasul din negocieri se aplică şi în privinţa măsurilor fiscale. Planul PNL, susţinut şi de USR ar fi ca 20 de miliarde de lei să fie obţinute din tăieri de cheltuieli cu instituţiile statului şi cu investiţiile şi alte 10 miliarde prin creşterea de taxe. PSD şi UDMR vor ca 20 de miliarde să fie obţinute din creşterea de taxe şi zece din reducerea cheltuielilor şi a investiţiilor. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Patru nume de specialişti în economie, vehiculate pentru funcţia de premier. Anca Dragu ar fi refuzat oferta