Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Președintele Iohannis a promulgat legea privind votul prin corespondență

Șeful statului a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015

de Redactia Observator

la 19.11.2015 , 19:06

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

"Legea votului prin corespondență a fost un obiectiv pe care președintele Klaus Iohannis și l-a asumat încă de la începutul mandatului. Acest act normativ este unul așteptat de întreaga societate și asigură premisele respectării dreptului fundamental la vot pentru toți românii, oriunde s-ar afla ei în lume", menționează Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Șeful statului spunea miercuri că legea privind votul prin corespondență este promulgabilă și că după ce se va întoarce de la Bratislava o va promulga dacă se îndeplinesc procedurile.

Articolul continuă după reclamă

Curtea Constituțională a României a decis miercuri, în unanimitate, că este constituțională legea privind votul prin corespondență.

În 3 noiembrie, ALDE a anunțat că grupul parlamentar al formațiunii de la Senat, alături de cel al UDMR, senatori de la UNPR și PSD, precum și un senator independent au depus la Curtea Constituțională o contestație la legea privind adoptarea votului prin corespondență de către Parlament.

Proiectul votului prin corespondență a fost adoptat de Camera Deputaților la sfârșitul lunii octombrie. Actul normativ va fi aplicat doar la alegerile parlamentare, nu și la cele prezidențiale și europarlamentare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Președintele Iohannis a promulgat legea privind votul prin corespondență