Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NYT: Drona doborâtă de ruşi a decolat din România şi nu era înarmată. Americanii uimiţi în timp ce urmăreau prin feed video incidentul

Un înalt oficial militar american a declarat pentru publicaţia americană The New York Times că drona Reaper MQ-9, doborâtă deasupra Mării Negre, a decolat marți dimineață de la baza sa din România pentru o misiune de recunoaștere programată în mod regulat, care durează de obicei între nouă și zece ore. 

de Redactia Observator

la 15.03.2023 , 14:24

Deşi dronele Reaper pot transporta rachete Hellfire, această aeronavă fără pilot doborâtă deasupra Mării Negre era neînarmată, a dezvăluit oficialul american. Drona zbura la o altitudine de 7000 de metri şi este dotată cu camere sofisticate și senzori cu care monitorizează peninsula Crimeea controlată de ruşi în timp ce zboară în spațiul aerian internațional, a mai detaliat oficialul. Este o misiune tipică, de supraveghere, pe care dronele de acest tip o desfășurau cu mult înainte de începerea războiului din Ucraina.  

Bloggerii militari ruşi (de propagandă, ai Kremlinului) au speculat încă de marţi seară că drona MQ-9 Reaper a decolat din România, cel mai probabil de la baza din Câmpia Turzii, iar când a fost interceptată de avioanele de luptă ruseşti se afla la 60 de km de Sevastopol. 

Incidentul este primul contact fizic cunoscut între cele două armate de la începutul războiului din Ucraina, atrage atenţia The New York Times. Un avion de luptă rusesc a lovit elicea dronei și i-a determinat pe operatorii săi americani să o doboare în apele internaționale, potrivit Pentagonului. Doborârea MQ-9 Reaper a escaladat imediat tensiunile dintre Casa Albă și Kremlin. Oficialii americani au acuzat forțele ruse implicate în incident de comportament periculos. Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat că ambasadorul Rusiei la Washington a fost convocat pentru a primi o notă de protest în legătură cu "interceptarea nesigură şi neprofesională" care a reprezentat o "încălcare flagrantă a dreptului internațional".

Vezi și

Americanii nu se tem că actul face parte dintr-o nouă strategie a ruşilor

Pe acelaşi subiect

Ministerul rus al Apărării a negat că avioanele sale de luptă sunt de vină și a oferit o altă versiune a confruntării. Potrivit unui comunicat, după ce Forțele Aeriene Ruse au trimis avioanele de luptă pentru a identifica drona, aeronava americană fără pilot a făcut o manevră bruscă, a pierdut altitudine și a lovit apa. Drona zbura în apropierea Peninsulei Crimeea și se îndrepta spre granița cu Rusia cu transmiţătorul de identificare oprit, contrar instrucțiunilor emise de Rusia, se arată în comunicat.

Un oficial american a comentat că doborârea dronei nu este o "mutare de șah coordonată" a Rusiei. La fel, mai mulți oficiali americani susţin că nu au informații potrivit cărora acest act este începutul unei strategii mai ample de hărțuire a avioanelor de recunoaștere ale SUA sau ale NATO. Dar doborârea dronei nu a fost neapărat un accident, scrie NYT.

Faptul că un avion rusesc a încercat să arunce combustibil spre dronă este în mod clar un act deliberat. Cu toate astea oficialii americani consideră că rușii nu intenționau să lovească elicea dronei, o mișcare riscantă care ar fi putut doborâ cu ușurință nu doar drona, ci și avionul rusesc Su-27. Chiar dacă Rusia a hărțuit în mod deliberat în trecut avioane de recunoaștere și nave americane, au existat și incidente în care piloții ruși au executat independent manevre periculoase care au dus la demersuri din partea diplomaților.

Incidentul i-a uimit pe oficialii militari americani

Misiunea de supraveghere de marți a luat repede o întorsătură periculoasă. Generalul Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că aeronavele rusești Su-27 au zburat în apropierea dronei timp de aproximativ 30-40 de minute. Ruşii ar fi încercat să obstrucţioneze camerele dronei sau să deterioreze senzorii acesteia prin manevra de vărsare de combustibil, a spus oficialul militar. Incidentul i-a uimit pe oficialii militari americani care urmăreau ce se petrece printr-un feed video de la dronă către un centru de operațiuni de la baza aeriană Ramstein din Germania, a declarat oficialul militar.

Ce se întâmplă dacă ruşii recuperează drona doborâtă

Ryder a spus că Departamentul Apărării încearcă desecretizarea imaginilor, dar a refuzat să discute despre orice eforturi de a recupera drona care a căzut în apele dominate de Marina Rusă. Potrivit unui fost general american citat de NYT dacă drona MQ-9 doborâtâ nu are un senzor unic la bord, "nu este o mare pierdere dacă rușii o recuperează". "Drone MQ-9 au fost pierdute în trecut în Yemen, Libia, Afganistan și Siria, iar părți din ele au fost cu siguranță exploatate sau partajate", a spus el. Înalți oficiali americani sunt îngrijorați de luni de zile că un fel de incident deasupra Mării Negre ar putea duce la o problemă mai mare.

În octombrie anul trecut, Rusia a tras o rachetă în apropierea unui avion de supraveghere britanic neînarmat care zbura deasupra Mării Negre. Ruși efectuează frecvent "interceptări" peste Marea Neagră, precum și în alte zone, de la Marea Baltică până în largul Alaskăi. Majoritatea acestora sunt gestionate profesional, au spus oficialii americani, dar sunt cazuri în care rușii au zburat periculos de aproape de avioanele americane sau aliate, acte aparente de intimidare.

Cât costă drona doborâtă MQ-9 Reaper de ruşi

Drona MQ-9 Reaper a devenit un element de bază al flotei aeriene militare a Statelor Unite și este folosită atât pentru supraveghere, cât și pentru atacuri. Drona poate atinge viteze de până la 445 de km pe oră și poate zbura la o altitudine de 15.000 de metri. Este concepută pentru misiuni lungi, unele modele fiind capabile să zboare până la 34 de ore, potrivit producătorului său, General Atomics Aeronautical Systems.

Chiar dacă poate arunca bombe și lansa rachete, viteza mică și lipsa armelor de apărare o fac relativ ușor de doborât. MQ-9 Reaper este o versiune mai nouă şi mai mare a dronei MQ-1 Predator, pe care Forțele Aeriene Americane au folosit-o până în 2018. Reaper sunt drone mai rapide, au senzori mai buni și pot transporta mai multe muniții, potrivit unui comunicat al Forțelor Aeriene care a plătit până la 32 de milioane de dolari bucata. Alte surse din presa americană spun că acest model de dronă poate ajunge până la un cost de aproape 60 de milioane de dolari, în funcţie de dotări. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri externe » NYT: Drona doborâtă de ruşi a decolat din România şi nu era înarmată. Americanii uimiţi în timp ce urmăreau prin feed video incidentul