"Primarii PSD susțin guvernul Grindeanu și sunt solidari cu președintele Liviu Dragnea!" Cărui lider social-democrat aparține declarația
Liderul județean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, sâmbătă, că primarii social-democrați și președinții organizațiilor locale ''susțin Guvernul Grindeanu și sunt solidari cu președintele Liviu Dragnea'', scrie Agerpres.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. S-au auzit explozii în mai multe oraşe, inclusiv la Kiev / Polonia şi-a mobilizat avioanele
Liderul județean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, sâmbătă, că primarii social-democrați și președinții organizațiilor locale ''susțin Guvernul Grindeanu și sunt solidari cu președintele Liviu Dragnea'', scrie Agerpres.
Liderul social-democraților suceveni a spus că, în cursul acestei săptămâni, a avut întâlniri zonale cu primarii și președinții de organizații, pentru a purta discuții privind ''evenimentele social politice actuale, activitatea Parlamentului și a Guvernului României din ultima perioadă''.
''S-au analizat obiectiv cauzele care au condus la criza social politică în care ne aflăm, s-au identificat disfuncționalități în comunicarea intențiilor guvernului, dar în unanimitate primarii și-au exprimat susținerea Guvernului Grindeanu și solidaritatea cu liderul PSD, Liviu Dragnea'', a spus Stan.
Senatorul PSD a spus că, potrivit primarilor, majoritatea populației din comunitățile pe care le reprezintă susține, de asemenea, Guvernul și liderul național al partidului.
''Își exprimă în continuare susținerea față de acest guvern, dacă va fi nevoie chiar printr-un mare miting'', a spus Stan.
Totodată, Stan a spus că primarii și-au exprimat nemulțumirea pentru faptul că bugetul Romaniei ''a fost atât de târziu adoptat, încă nepromulgat din cauza atitudinii președintelui Klaus Iohannis, care a întârziat cât a putut validarea primului ministru'', ceea ce afectează negativ economia națională și a comunităților locale.
Pe de altă parte, Stan a spus că primarii au apreciat faptul că județului Suceava i s-a repartizat o sumă considerabilă pentru echilibrarea bugetelor locale, cu mult peste cea obținută de celelalte județe, și au salutat deschiderea sesiunii 2017 pentru depunerea proiectelor în Programul Național de Dezvoltare Locală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰