Proiect de lege: Câți ani de închisoare ar putea risca românii care ofensează însemnelor naţionale
Parlamentari PSD şi UNPR propun, într-un proiect de modificare a Codului Penal, reintroducerea pedepselor cu închisoare de la 1 an la 3 ani pentru infracţiunea de dispreţ pentru însemnele naţionale
Parlamentari PSD şi UNPR propun, într-un proiect de modificare a Codului Penal, reintroducerea pedepselor cu închisoare de la 1 an la 3 ani pentru infracţiunea de dispreţ pentru însemnele naţionale, considerând că dezincriminarea acestor fapte poate duce şi la omiterea arborării drapelului României.
Potrivit proiectului, fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se va pedepsi cu închisoarea de la 1 an la 3 ani. Fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Proiectul mai prevede că prin dispreţ pentru însemnele României, pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va înţelege lipsa de consideraţie sau de stimă, sentimentul prin care se judecă un lucru ca fiind nedemn de atenţie şi defăimarea.
Cei 36 de parlamentari PSD şi UNPR care au iniţiat proiectul precizează, în expunerea de motive, că în Codul Penal aflat în vigoare nu se află şi prevederi de condamnare a persoanelor care manifestă dispreţ faţă de însemnele României sau faţă de emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile de stat, aşa cum era stipulat în vechiul Cod Penal, în articolul 236.
"Conform proiectului de lege propus, prin incriminarea manifestărilor cu dispreţ faţă de însemnele României, legea apără autoritatea de drept a statului român, stat care este reprezentat la nivel european şi internaţional prin toate însemnele României care, conform Constituţiei (...), sunt: drapelul României, Ziua naţională a României, stema ţării şi sigiliul statului", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Iniţiatorii mai consideră că "dezincriminarea manifestărilor cu dispreţ faţă de însemnele naţionale menite să descurajeze şi să pedepsească acţiuni cu un asemnea caracter poate conduce la exacerbarea acestor manifestări de dispreţ, nu doar ca şi număr, ci şi ca mijloace de realizare, ce merg de la forme verbale (cuvinte, discursuri, lozinci injurioase la adresa însemnelor sau emblemelor statului sau ale autorităţilor), la cele scrise (articole cu conţinut ofesator, desene) sau îmbracă aspectul unor fapte (gesturi obscene, mimică dispreţuitoare) sau acte materiale (distrugere, degradare, alterare) sau prin neîndeplinirea unor semne de respect sau omiterea arborării drapelului României în cazurile prevăzute imperativ de lege".
"Proiectul de lege propus vine să ofere o soluţie care corectează acest vid legislativ, reintroducând în noul Cod Penal vechile prevederi ale art 236 care stipulează clar pedepsele pentru ofensa adusă însemnelor statului", mai menţionează iniţiatorii.
Printre cei 36 de parlamentari iniţiatori se află Mihai Fifor, Marian Neacşu, Şerban Mihăilescu, Doina Silistru, Gabriela Firea, Florin Iordache, Gabriel Vlase, Marcel Ciolacu.
Proiectul se află în consultare publică la Senat din 6 octombrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰