Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest la Biroul Electoral Sector 1. Susținătorii PSD cer renumărarea voturilor, în vreme ce ambele tabere strigă fraudă

Protest în fața Biroului Electoral Sectorul 1, miercuri dimineață, unde susținătorii actualului primar, Dan Tudorache, strigă în fața instituției că vor renumărarea voturilor, asta după ce ultimele calcule o scot pe Clotilde Armand câștigătoare.

de Ana Maria Ghiarasim

la 30.09.2020 , 11:12

Dan Tudorache și Clotilde Armand, adversari în alegerile pentru Primăria Sectorului 1 Dan Tudorache și Clotilde Armand, adversari în alegerile pentru Primăria Sectorului 1 - Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta/ Profimedia Images
  • Candidatul USR-PLUS, Clotilde Armand, și-a proclamat victoria marți noapte și spune că nu se impune o eventuală renumărare a voturilor.
  • Pe de altă parte, Dan Tudorache, primarul în funcție al Sectorului 1, îi acuză pe cei de la USR-PLUS că se tem de o eventuală răsturnare a situației, după renumărarea voturilor.

Deși ambele tabere strigă fraudă, reprezentanții USR-PLUS susțin că nu este nevoie de renumărarea voturilor, pentru că deja există procese verbale semnate de toți reprezentanții partidelor.

În plus, Clotilde Armand susține că are cu peste 1.000 de voturi peste Dan Tudorache, prin urmare este primarul ales din Sectorul 1

”Nu e necesară renumărarea voturilor, e dificil. Procesele verbale au fost clare. Renumărarea nu se poate, pentru că legea nu ne permite”, a declarat, marți, candidatul USR-PLUS la primăria Sectorului 1.

Articolul continuă după reclamă

Dan Tudorache s-a alăturat protestatarilor

Dan Tudorache, primarul în funcție al Sectorului 1, s-a alăturat protestatarilor și a spus că, în cazul în care Biroul Electoral Central va lua decizia de renumărare a voturilor, atunci acest lucru se va face la BES1.

„Buletinele de vot sunt aici. Sper să se ia o decizie favorabilă pentru renumărare. M-a acuzat (Clotilde Armand, n.red.) că am fraudat alegerile. Nu vrea să vadă dacă le-am fraudat sau nu? Dacă se va demonstra că diferența de voturi este mai mare cât au constatat cei de la AEP, că diferența e mai mare sau mai mică de 100 de voturi, atunci e o mare problemă”, a mai spus el.

„Cred că le este frică, de renumărare”, a mai spus Dan Tudorache.

Biroul Electoral Central este, însă, cel care va lua o decizie privind eventuala renumărare a voturilor.

Citește și:
Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri politice » Protest la Biroul Electoral Sector 1. Susținătorii PSD cer renumărarea voturilor, în vreme ce ambele tabere strigă fraudă