Observator » Ştiri politice » Proteste antiguvernamentale anunţate în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în ţară

Proteste antiguvernamentale anunţate în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în ţară

Protest în Piaţa Victoriei  din Bucureşti Proteste antiguvernamentale sunt anunţate în Bucureşti şi în ţară - Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 12.05.2018, 07:16 | Modificat la 12.05.2018, 07:21

Noi proteste antiguvernamentale sunt anunţate în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării. Apelul la manifestaţii a fost făcut pe Facebook, iar mii de oameni şi-au anunţat participarea.

Noi proteste antiguvernamentale sunt anunţate în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării. Apelul la manifestaţii a fost făcut pe Facebook, iar mii de oameni şi-au anunţat participarea.

Protestul din Capitală ar urma să aibă loc de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, iar protestatarii iau în calcul inclusiv posibilitatea de a pleca în marş spre sediul PSD şi spre sediul TVR.

Manifestaţii sunt anunţate şi în Constanţa, Braşov, Sibiu, dar şi în diaspora. Protestatarii acuză coaliţia PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală şi îndepărtează România de standardele europene şi democratice.

Articolul continuă după reclamă

Organizatorii protestului enumeră "acţiunile antidemocratice" ale PSD-ALDE, precum modificarea Codurilor penale, schimbarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, amenzi abuzive ale Jandarmeriei, schimbarea legilor fără consultări publice, restrângerea drepturilor unor oameni prin modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte definiţia familiei sau denigrarea unor instituţii europene.

Sursa: News.ro