Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PSD atacă la CCR numirile directorilor interimari la TVR și SRR

Social-democrații au sesizat CCR cu privire la numirea directorilor interimari la TVR și radioul public și acuză încălcarea Constituiei și nerespectarea procedurilor legale.

de Redactia Observator

la 18.05.2021 , 16:17

PSD atacă la CCR numirile directorilor interimari la TVR și SRR Ramona Săseanu numită în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune și Liviu Popescu a fost numit în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune. - Facebook

”În raport de conținutul prevederilor celor două articole care au fost avute în vedere la emiterea avizului Comisiilor de cultură și, ulterior la adoptarea Hotărârii Parlamentului nr. 31/11.05. 2021, considerăm că se impune constatarea de către Curtea Constituțională a încălcării dispozițiilor alin. (3) și (5 ) ale art. 1 din Constituție. Art. 1 – Constituția României: <(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. (...) (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, potrivit sesizărilor PSD, citate de Mediafax.

Social-democrații acuză că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 41/1994. „Comisiile de specialitate au întemeiat și înaintat plenului reunit, în mod greșit, propunerea de numire a directorului general interimar. În urma votului plenului reunit a fost adoptată Hotărârea Parlamentului, care, după cum se poate constata are drept temei art. 21 alin (3) care nu oferă cadrul legal pentru efectuarea numirii în situația de față. A admite că numirea se poate face în baza art. 21 alin (3) echivalează cu o adăugare la Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, prin crearea unei noi situații în care poate fi numit un director general interimar”, se arată în sesizarea PSD.

Parlamentul a respins marți rapoartele de activitatea ale TVR și Radioului Public pe anii 2017, 2018 și 2019 și a demis conducerile celor două instituții. De asemenea, Legislativul a validat noile conduceri ale celor două instituții. Astfel, Ramona Săseanu a fost numită în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, iar Liviu Popescu, propus de USR PLUS, a fost numit în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » PSD atacă la CCR numirile directorilor interimari la TVR și SRR